Mircea Duşa, propus de Victor Ponta premier interimar, spune că aşteaptă să vadă dacă preşedintele Klaus Iohannis va fi de acord cu această nominalizare.
"Eu, personal, nu voi mai face parte din niciun guvern", a declarat Gabriel Oprea, la finalul şedinţei Coaliţiei.
Premierul Victor Ponta spune că va propune ca, până la procedurile de desemnare a unui alt guvern, ministrul Apărării, Mircea Duşa, să fie premier interimar.
Vicepremierul Gabriel Oprea spune că marţi seară, la ora 23:00, a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta şi împreună au decis să asculte ”glasul străzii”, spunând că ”cea mai bună şi cea mai normală” decizie a fost depunerea mandatului Guvernului.
Reacţiile liderilor PSD după anunţul făcut miercuri de premierul Victor Ponta privind depunerea mandatului nu au întârziat să apară. Aceştia cataloghează gestul premierului drept unul de onoare şi vorbesc despre alegeri anticipate, dar şi despre numirea unui premier tot din PSD.
Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să convoace partidele la consultări pentru formarea cât mai rapidă a unui nou guvern.
Dosarul privind accidentul în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, care deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, a fost trimis de la Parchetul Tribunalului Bucureşti la Parchetul instanţei supreme, urmând să continue cercetările privind fapta de ucidere din culpă.
Reprezentanţii UNPR susţin că decizia privind demisia cabinetului Ponta ar fi fost luată în urma consultărilor între Victor Ponta şi Gabriel Oprea, deşi Liviu Dragnea anunţase că premierul a decis să-şi depună mandatul ca urmare a refuzului partenerilor de coaliţiei de a face pasul înapoi.