Rezultate înregistrate în partidele disputate, joi, în prima etapă a grupelor Ligii Europa:
Preşedintele Traian Băsescu merge, vineri dimineaţă, în vizită la şantierul Gazoductului Iaşi - Ungheni, anunţă Preşedinţia.
Acordul dintre România şi Turcia privind decontarea serviciilor medicale, încheiat în urmă cu 14 ani, va fi actualizat, pentru a reglementa situaţia pacienţilor români care se tratează în Turcia şi problema datoriilor între spitalele turceşti şi CNAS,a anunţat premierul Victor Ponta, aflat la Ankara.
Ionel Haiduc, Constantin Degeratu, Şerban Brădişteanu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Gabriela Firea şi Ecaterina Andronescu au fost aleşi în Consiliul de onoare al Ordinului Naţional "Steaua României", au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Noul antrenor al echipei FC Rapid, Viorel Moldovan a declarat, joi, la baza ProRapid, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial, că îşi doreşte promovarea în Liga I din primul an, deşi este conştient că va fi greu de obţinut în lipsa unei susţineri financiare corespunzătoare.
Realizarea mai multor interconexiuni ale sistemului energetic naţional cu cele ale statelor vecine reprezintă o şansă pentru producătorii români de energie de a exporta mai mult, dar există şi riscul ca piaţa autohtonă să fie "invadată" de energie din aceste state.
Preţul gazelor va creşte la 1 octombrie cu 1% pentru populaţie şi cu 2% pentru firme, mai puţin decât este stabilit prin calendarul de liberalizare asumat faţă de FMI, întrucât România a reuşit să înmagazineze în depozite mai multe gaze produse intern, de două ori mai ieftin decât cel de importate.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, în şedinţa de joi, proiectul de lege privind pensile torţionarilor comunişti.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, joi, pe site-ul oficial, programul partidelor din etapa a noua a Ligii I, care se vor disputa în perioada 27-30 septembrie.