Dacia nu are în plan lansarea de noi modele anul viitor după ce în ultima perioadă a prezentat mai multe noutăţi, precum noul Sandero, Lodgy sau Duster destinat pieţei britanice, potrivit directorului de marcă al Dacia, Rafael Treguer, citat de portalul brirtanic What Car?.
Neplata amenzilor rutiere în termen de 30 de zile ar putea duce la suspendarea permisului de conducere, iar în anumite cazuri şoferii care produc accidente grave ar putea rămâne fără permis până la trei-patru ani, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, ministrul de Interne, Radu Stroe.
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Justiţiei să pregătească adoptarea, săptămâna viitoare, în Guvern a legii pentru eliminarea pensiilor speciale ale torţionarilor comunişti, precizând că pensiile vor fi puse într-un fond special şi doar cei achitaţi de instanţă le vor putea primi înapoi.
Guvernul a aprobat în urmă cu puţine momente forma finală a scrisorii de intenţie către FMI şi a trimis-o preşedintelui Traian Băsescu pentru aprobare, astfel încât joi să fie trimisă board-ului Fondului, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.
România va fi reprezentată de 15 sportivi la CM de lupte de la Budapesta, care vor avea loc în perioada 18-22 septembrie, preşedintele FRL, Răzvan Pîrcălabu, declarând că la ediţia din acest an va fi o sărbătoare, după ce disciplinele libere şi greco-romane au fost păstrate în programul olimpic.
Premierul Victor Ponta a confirmat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că va fi adoptată forma finală a scrisorii de intenţie pentru acordul preventiv cu FMI, urmând ca documentul să fie trimis joi board-ului Fondului, după aprobarea preşedintelui Traian Băsescu.
Fundaşul Răzvan Raţ, titular în meciul de marţi seară România - Turcia, scor 0-2, l-a egalat pe Bogdan Stelea în clasamentul all-time al selecţiilor la echipa naţională, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Transportul public din 7 oraşe din România - Bucureşti, Ploieşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Craiova - este disponibil începând de azi în Google Maps.
Artiştii Anca Benera şi Arnold Estefan vor reprezenta România la ediţia a XIII-a a Bienalei de Artă Contemporană de la Istanbul, care se va deschide pe 14 septembrie şi se va desfăşura sub titlul "Mom, I am a Barbarian", informează Institutul Cultural Român (ICR).