Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Egipt că autorităţile vamale locale au anunţat declanşarea unei greve în data de 5 iunie, aceştia fiind sfătuiţi să contacteze companiile aeriene sau navale pentru reconfirmarea orarului.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act, marţi, de demisia lui Daniel Morar din magistratură, hotărârea urmând să fie trimisă preşedintelui Traian Băsescu pentru emiterea decretului de eliberare din funcţie.
Echipa de baschet masculin CSU Ploieşti a câştigat, luni, pe teren propriu, cel de-al 9-lea titlu naţional din palmares, după ce a învins formaţia BC Mureş, scor 83-76 (39-40), în meciul şase al finalei Ligii Naţionale, din şapte programate.
Mii de manifestanţi au ocupat din nou, luni după-amiază, Piaţa Taksim din Istanbul, forţele de ordine intervenind cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.
Premierul Victor Ponta a precizat, luni, că îl va informa pe preşedintele Traian Băsescu asupra discuţiilor din Comisiile de politică externă pe tema recunoaşterii independenţei Kosovo, el declarându-se în favoarea unui proces rapid de recunoaştere şi arătând că şeful statului manifestă prudenţă.
Nik Powell, unul dintre cei mai influenţi producători de film din Marea Britanie, spune că românii nu trebuie să încerce să concureze cu Hollywood-ul, ci să facă propriile filme, cu personaje locale, iar astfel vor face audienţă în toată lumea.
Comisia Europeană continuă să sprijine aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, se arată în cel de-al treilea raport cu privire la "bilanţul de sănătate" al acestui spaţiu de liberă circulaţie, adoptat luni de CE.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că România va putea avea în continuare taxare inversă în agricultură, el arătând că, astfel, eforturile de combatere a evaziunii din acest domeniu vor putea fi menţinute.
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus Prinţului Charles, luni, în momentul în care l-a întâmpinat la Palatul Cotroceni, că a înţeles că acesta şi-a mai luat o casă, iar în curând va avea un sat întreg în România.