Majoritatea românilor ştiu că de Paşte sărbătoresc Învierea lui Iisus, însă 5% dintre ei spun că această sărbătoare creştină este legată de naşterea Mântuitorului, potrivit unui sondaj IRES care mai arată că 85% dintre intervievaţi susţin că participă, în mod obişnuit, la slujba de Înviere.
Criticii literari din Cluj Ion Vartic şi Ion Pop sunt nominalizaţi la categoria premiul naţional al Uniunii Scriitorilor din România pe 2012, în timp ce alţi scriitori sau critici literari stabiliţi la Cluj, între care Florina Ilis, Corin Braga, Radu Mares, Sanda Cordoş, Mihaela Ursa sunt nominalizaţi la alte categorii. Premiile USR pe 2012 vor fi acordate pe 12 iunie, a anunţat forul.
Specialiştii de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii recomandă, pentru perioada Sărbătorilor de Paşte, un consum moderat de alimente tradiţionale pe bază de miel, sfatul fiind adresat în special persoanelor care au ţinut post, dar şi celor care suferă de afecţiuni digestive.
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat, miercuri seară, că a primit aviz de la Ministerul Culturii pentru PUZ al staţiunii Mamaia, precizând că după ce acesta va fi aprobat pot începe investiţiile în zonă, estimate la 55 de milioane de euro.
Manifestaţiile organizate de 1 Mai s-au soldat cu mai mulţi răniţi la Berlin, teatrul unor confruntări tradiţionale între poliţişti şi militanţii de extremă stânga, şi Istanbul, unde numeroase persoane au fost arestate, relatează AFP.
Cineasta franceză Agnès Varda va prezida juriul care va acorda trofeul Camèra d'Or la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (15-26 mai), o distincţie care recompensează cel mai bun film de debut din toate secţiunile festivalului, au anunţat marţi organizatorii.
Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat la termen, miercuri dimineaţă, din Penitenciarul Jilava, după ce a executat pedeapsa de un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind aşteptat de numeroşi bodyguarzi şi două limuzine.
Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va fi adusă în România, sâmbătă seară, cu un avion special, de o delegaţie a a Patriarhiei Române condusă de Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, anunţă Patriarhia.
Preşedintele Traian Băsescu va petrece ziua de 1 Mai pe litoral, el ajungând, marţi după-amiază, cu un elicopter, în staţiunea Neptun, transmite corespondentul MEDIAFAX.