Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, susţine, pe blog, că cei care atacă şi după încheierea competiţiei interne candidatul desemnat pentru Primăria Capitalei sabotează partidul şi se plasează în afara organizaţiei. Candidatul PDL la această funcţie este Silviu Prigoană, un om de afaceri originar din Cluj.
Germanii Aliona Savcenko şi Robin Szolkowy au câştigat al patrulea titlu mondial, cu un total de 201,49 puncte, vineri, la Campionatele Mondiale de patinaj artistic de la Nisa, informează AFP.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Reşiţa, că începând de luni, opoziţia va avea majoritate la Senat, iar USL va declanşa o "acţiune" pentru înlocuirea preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a se dovedi, prin vot, dacă puterea mai are majoritate în acest for.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, după reuniunea Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor de la Odorheiu Secuiesc, că este nevoie de reorganizarea administrativ-teritorială a României.
Cotidianul britanic The Guardian recomandă, în ediţia electronică de sâmbătă, o serie de obiective turistice din România care merită vizitate, de la "monstruozităţi din perioada comunistă" situate în Bucureşti, până la biserici medievale şi castele din Transilvania.
Agenţia Producătorilor de Medicamente Generice din România propune introducerea unui clawback diferenţiat pentru producătorii de medicamente generice şi pentru inovative şi definirea taxei ca măsură temporară, aplicabilă până în 2014, altfel aceasta va duce la distrugerea producătorilor locali.
Liderul PSD Adrian Năstase a declarat că i se pare "un lucru pozitiv" că, prin decizia de vineri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, "a dispărut" acuzaţia de luare de mită la adresa sa, adăugând că va face recurs din cauza condamnării la trei ani cu suspendare aferentă acuzaţiei de şantaj.
Autorităţile fac demersuri pentru reducerea numărului de taxe şi tarife parafiscale de la 230 la sub 100, conform recomandărilor de bune practici ale Băncii Mondiale, a declarat Andreea Paul, consilier al premierului.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut Ministerului Sănătăţii ca noua formă a proiectului legii sănătăţii să fie lansată în dezbatere publică la sfârşitul lunii aprilie, astfel încât să poată fi transmisă Parlamentului în actuala sesiune, informează Executivul.