Locuitorii comunei Chinteni au fost avertizați cu privire la prezența unui urs pe raza localității Săliștea Veche.
Radu Constantea, președintele clubului clujean, a oferit detalii despre cine ar putea fi următorul tehnician al "studenților".
Mircea Crăciun, CEO-ul companiei clujene Eco Garden Construct, specializată în amenajare peisagistică, este invitatul jurnalistului Mihai Moga, luni de la ora 15:30, în direct la ZIUA LIVE.
În vârstă de 71 de ani, noul președinte al clubului din Gruia revine în fotbal după o pauză îndelungată.
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca anunță angajări pe mai multe posturi pe perioadă nedeterminată.
În timp ce magistrații se află de peste două luni într-o grevă mascată, ca formă de protest pentru păstrarea pensiilor speciale, doi magistrați din Cluj au ieșit din sistem prin demisie.
Patronul formației din Gruia a anunțat că a ajuns la un acord cu cel ce urmează să conducă echipa clujeană în perioada următoare.
Arhitectul Șerban Țigănaș, decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, a primit Marele Premiu al Bienalei Naționale de Arhitectură „ALTFEL 2025”, acordat de Uniunea Arhitecților din România.
Elevii lui Andrea Mandorlini speră la un succes care să îi apropie de primele 6 locuri din clasamentul primei ligi.