În dimineața de miercuri, 13 mai temperaturile la Cluj-Napoca amintesc mai degrabă de iarnă. Este frig și plouă, iar temperatuta resimțită este de doar 2 grade Celsius.
Peste 450 de persoane: polițiști, jandarmi, pompieri, militari, salvamontiști, voluntari, precum și echipe canine l-au căutat marți pe băiețelul în vârstă de 5 ani, dispărut la Sebeșu de Jos, după ce luni căutările nu au avu
Căpitanul Universității Cluj, Alex Chipciu, a prefațat duelul cu Universitatea Craiova din finala Cupei României.
Echipa clujeană încearcă să obțină cel de-al doilea trofeu din istorie, după cel cucerit în 1965.
Slujba de înmormântare a actorului Ioan Isaiu va avea loc miercuri, 13 mai, de la ora 12:00, la Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” din Dej.
Guvernul a semnat marți, la Palatul Victoria, contractul pentru lucrările de execuție ale Spitalului Regional de Urgență Cluj, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură medicală din România din ultimele decenii.
Formația antrenată de Mihai Silvășan a fost învinsă în cel de-al treilea meci al sferturilor de finală, scor 112-81.
Antrenorul și căpitanul echipei au prefațat duelul din ultimul act al Cupei României, împotriva celor de la CS U Craiova.
Clujul continuă să atragă tot mai mulți oameni care își doresc un nou început, însă părerile celor care locuiesc deja aici sunt împărțite.