Sir Keir Starmer a devenit oficial noul prim-ministru al Marii Britanii. Starmer a avut vineri o întâlnire cu Regele Charles al III-lea. Ulterior, liderul laburist a mers la Downing Street unde a ţinut primul discurs în calitate de premier.
Partidul Laburist din Marea Britanie a câștigat detașat alegerile parlamentare. Sir Keir Starmer este pe cale să devină Prim-ministrul Marii Britanii, cu Partidul Laburist pregătit să înlocuiască Conservatorii după 14 ani la putere.
Armata ucraineană a confirmat retragerea trupelor sale dintr-unul dintre cartierele oraşului Chasiv Yar, din provincia Doneţk, scena unor lupte grele de câteva luni, fiind considerat important din punct de vedere strategic de Rusia.
Un apel telefonic de la liderul chinez Xi Jinping către cel al Rusiei Vladimir Putin „ar putea pune capăt războiului”, susţine preşedintele finlandez Alexander Stubb. Argumentul său este că Rusia este dependentă de China şi va fi nevoită să accepte propunerea.
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat luni că Uniunea susţine separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare.
Familia lui Joe Biden l-a îndemnat să rămână în cursa pentru alegerle prezidenţiale din SUA, după o prestaţie dezastruoasă la dezbaterea de săptămâna trecută, relatează The Guardian.
Guvernul naţionalist al Ungariei preia luni preşedinţia Uniunii Europene cu un apel asemănător lansat de Trump de a "face Europa măreaţă din nou". Mulţi legislatori din UE cred că Ungaria n-ar trebui să aibă această poziţie.
Premierul olandez Mark Rutte a fost desemnat oficial de cele 32 de state membre ale NATO pentru funcția de secretar general al Alianței Nord Atlantice.
Coaliţia de guvernare nu s-a înţeles nici la întâlnirea de marți pe data alegerilor prezidenţiale de anul acesta.