Ligile inferioare din România continuă să surprindă prin intermediul poveştilor spuse chiar de fotbaliştii care îşi rup uneori picioarele pe cele mai vitrege terenuri. Jucătorul lui "U" Cluj, George Floescu a povestit care a fost cea mai şocantă întâmplare din Liga 3.
Domeniul schiabil din România este format din 189 de pârtii omologate, ce au o lungime totală de 164 de kilometri, dintre care două pârtii autorizate în acest an, însă care nu sunt omologate, potrivit datelor transmise către ZF de oficialii Ministerului Turismului.
Politicienii, printre care preşedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, dar şi liderul PSD Liviu Dragnea aleg să petreacă sărbătorile de iarnă în stil tradiţional românesc, în ţară, alături de familie şi de prieteni.
Medicul Mihai Lucan a declarat, luni, că informaţiile potrivit cărora ar fi vrut să îl abordeze pe şeful DIICOT au fost interpretate greşit şi că este exclus ca suma de cinci milioane de lei, cu care spun procuorii că ar fi fost prejudiciat Institutul de Urologie din Cluj-Napoca, să fi ajuns la el.
Politicienii, printre care preşedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, dar şi liderul PSD Liviu Dragnea aleg să petreacă sărbătorile de iarnă în stil tradiţional românesc, în ţară, alături de familie şi de prieteni.
În 2017, Tarom, Wizz Air şi Blue Air au cumpărat sau au contractat aeronave, mărindu-şi flota, şi au transportat semnificativ mai mulţi pasageri decât în anul precedent.
Un tânăr a murit şi alţi doi au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă, în Munţii Apuseni. Şoferul a fugit şi este căutat de poliţişti.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, vineri, că preţurile alimentelor nu se vor scumpi anul viitor, adăugând că oamenii trebuie să fie liniştiţi şi să aibă încredere că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună.
Fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, a declarat, vineri, că a existat un mandat de ascultare/urmărire din partea SRI pentru 80 de persoane din conducerea statului, ţinta fiind Călin Popescu Tăriceanu, într-un dosar deschis în 2013 şi din care s-a desprins ulterior cauza Microsoft.