Iohannis: Există un risc de activare a Articolului 7 şi în cazul României, din cauza legilor justiţiei
„Există un risc evident de activare a Articolului 7 şi în cazul României, din cauza legilor justiţiei. Ministrul Justiţiei mă evită", a susţinut Klaus Iohannis. Şeful statului a adăugat că nu înţelege atitudinea acestuia faţă de aceste modificări, mai ales că este o persoană din sistem.
Şeful statului nu a dorit să spună ce va face în cazul legilor din justiţie, care încă sunt pe traseul legislativ, şi nu au ajuns la promulgare. Preşedintele consideră însă că cei care au în acest moment pârghiile de a face ceva se manifestă chiar vocal, şi că, la rândul lui, o va face la momentul potrivit.
În ceea ce priveşte referendumul pe Legile justiţiei, anunţat încă de la începutul anului, preşedintele spune că nu este ultimul as pe care îl are în mânecă. "Aştept pentru când va fi...", a fost răspunsul la întrebarea legată de o posibilă iniţiativă privind chemarea populaţiei la consultare.
Iohannis a afirmat că „trebuie să fii căzut din lună" să consideri că nu vor exista efecte ale adoptării acestor legi, „în mod netrasparent" şi să ai impresia că nu vor fi urmări.
„Nu vom fi mai respectaţi şi nu se va considera că am consolidat statul de drept, astfel", a spus şeful statului, arătând că şi adoptarea, în primăvară a Ordonanţei 13 a produs efecte grave în percepţia externă.
„A rămas percepţia că suntem o ţară care încearcă să fenteze", a mai spus preşedintele Iohannis.
Iohannis: Nu am discutat cu Kovesi pe Legile Justiţiei
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la o şedinţă informală cu presa, că nu a discutat cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi nici cu şefii Parchetelor despre Legile Justiţiei, adăugând că acest lucru trebuia să-l facă ministrul Justiţiei.
Întrebat dacă a discutat cu Kovesi, dar şi cu şefii Parchetelor despre Legile Justiţiei, şeful statului a răspuns că: „Nu. Instituţional, nu am ce să vorbesc cu ei. Ministrul Justiţiei (Tudorel Toader - n.r) trebuia să discute cu ei."