Activitatea de transport feroviar va trece, începând de duminică, 31 octombrie 2021, la ora oficială a Europei Orientale, ora 4.00 devenind ora 3.00. 64 de trenuri de călători (de stat şi private) vor circula, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ora de iarnă, anunţă CFR SA.
Compania Blue Air le oferă clujenilor zboruri directe către Malaga și Valencia, începând cu vara anului 2022.
pe următoarele trei săptămâni este şi mai bună, fiind vorba despre cel mult 6.000 de persoane.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus că susţine ideea unui guvern minoritar susţinut de forţele parlamentare în baza unui armistiţiu pe termen scurt.
Ludovic Orban și-a anunțat, marți dimineața, în plenul Parlamentului demisia din grupul parlamentar al PNL.
Toţi clienţii Poştei Române vor avea acces în unităţile poştale din întreaga ţară fără a fi nevoiţi să prezinte Certificatul verde, informează compania, într-un comunicat transmis luni.
Fostul lider al liberalilor, Ludovic Orban, nu este de acord cu propunerea de premier în persoana lui Nicolae Ciucă și săptămâna viitoare va demisiona din grupul parlamentar al PNL.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat, joi, că a decis să-l desemneze pe Nicolae Ciucă, propunerea PNL, pentru a forma un nou Guvern.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, pare să-şi fi nuanţat poziţia privitoare la susţinerea unui guvern minoritar și nu mai exclude din start această variantă.