Confederaţia Naţională Rutieră a anunţat, joi, că va publica, începând cu 1 ianuarie, o "listă neagră" cu transportatorii "fantomă" şi clienţii rău platnici.
Contribuabilii care aplică sistemul TVA la încasare şi nu depun la autorităţile fiscale până la data de 25 ianuarie a fiecărui an notificarea din care să rezulte că cifra de afaceri din anul precedent este sub plafonul de 2,25 milioane lei vor fi înregistraţi din oficiu într-un registru dedicat.
Omul de afaceri Valentin Nedelcu este care a făcut denunţ la DIICOT în dosarul privind fraudele bancare de 85 de milioane de euro, el fiind cel care le-a arătat, indicat anchetatorilor persoanele şi mecanismele prin care au fost obţinuţi nelegal bani, au declarat, pentru MEDIAFAX, avocaţi.
Managerii văd România, în următorii 20 de ani, mai ales ca un hub low-cost, cu avantaje competitive în zone cu valoare adaugată mică, iar tinerii studenţi cred în potenţialul de inovare al pieţei locale şi în crearea de valoare adăugată mare, potrivit unui studiu realizat de Roland Berger.
Preşedintele interimar al organizatiei judeţene Bistriţa Năsăud a PP-DD, Octavian Luchian Seciu, a fost deferit justiţiei de procurorii anticorupţie, pentru că a pretins 75.000 de euro, de la o persoană pentru a-i obţine avizul pe candidatura pentru postul de deputat în Bistriţa.
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger şi vânt până sâmbătă seara, atenţionând că vremea va fi geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării şi vor fi temperaturi de la minus 15 grade în nord-est, centru şi sud la minus 26 de grade în estul Transilvaniei.
Uniunea Notarilor susţine că notarii nu au competenţă şi nici calificarea pentru evaluarea bunurilor aduse în garanţie, iar contractele de credit încheiate de bancă nu fac obiectul cererilor de autentificare adresate notarilor, UNNPR precizând că nu deţine informaţii cu privire la ancheta DIICOT.
Cursurile au fost susendate joi în 1.263 de şcoli din judeţele Vaslui, Botoşani, Neamţ, Teleorman, Iaşi, Hunedoara şi Dolj, în care învaţă 143.887 de elevi, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Stelian Fedorca.
Şapte directori de bănci sunt vizaţi în ancheta DIICOT privind fraudări bancare, între care Dana Băjescu, directorul Grupului BRD Dorobanţi din Bucureşti, ajungând la audieri, a declarat, joi, avocatul acesteia.