Naţionala de handbal feminin tineret a României a disputat două meciuri, joi, la turneul amical din Polonia, obţinând o victorie cu Danemarca şi un eşec în faţa Norvegiei.
ziuadecj.ro vă prezintă evenimentele care au avut loc în ziua de 25 noimbrie de-a lungul anilor.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la B1TV, că fostul ministru liberal al Finanţelor şi Economiei, Varujan Vosganian, a refuzat să îi prezinte contractele care au fost încheiate cu "băieţii deştepţi din energie", minţind cu neruşinare.
Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a adresat o scrisoare membrilor PSD, în care critică actuala conducere a formaţiunii şi îi asigură pe "prietenii" săi din partid că "valoarea şi calitatea omenilor nu poate fi umbrită", adăugând: "Vă asigur că ne vom mai întâlni pe drumul nostru politic".
Comisia Europeană (CE) a reclamat România şi Bulgaria la Curtea Europeană de Justiţie pentru nerespectarea normelor UE privind piaţa gazelor naturale, argumentând că cele două state nu pun la dispoziţie informaţii privind capacitatea maximă a reţelei, blocând astfel accesul unor operatori.
Operaţia senatorului Verestoy Attila a durat peste patru ore, iar recuperarea despre care medicii spun că va fi bună va fi de durată, pacientul putând călca pe piciorul operat abia peste trei luni.
Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat, joi, optimist în ceea ce priveşte România anului 2030, în care românii vor putea pleca cu TGV de la Constanţa la Paris, iar de acolo prin Canalul Mânecii la Londra, pentru cumpărături şi apoi vor putea reveni la Bucureşti tot cu TGV.
România împărtăşeşte îngrijorarea comunităţii internaţionale legată de Iran şi va respecta deciziile care vor fi luate la nivelul ONU şi al UE, considerând că soluţia rezolvării problemelor în mod paşnic şi diplomatic este preferabilă, a declarat, joi, în Israel, premierul Emil Boc.
Guvernul ar economisi anual 150-200 milioane euro numai în ministere dacă ar amenaja în Palatul Parlamentului sau în alte clădiri mari deţinute de stat spaţii în care să funcţioneze împreună mai multe astfel de instituţii, costurile pentru întreţinerea sediilor depăşind în prezent 500 milioane euro.