Emil Boc sus şi jos

Emil Boc sus şi jos
La intrebarea daca demisioneaza sau nu, premierul Emil Boc raspunde evaziv. Cum ca tara are un guvern si guernul un premier. Punct. Asta stim si noi. Orice tara are un guvern si orice guvern are un premier. Numai ca ziaristii vroiau sa afle daca vom avea un alt guvern si un alt prim-ministru. De ce raspunde evaziv Emil Boc? Raspunsul la aceasta intrebare poate limpezi enigma unei schimbari mult asteptate sau a unei regretabile neschimbari.

 

Domnul Emil Boc ar fi putut sa raspunda simplu. Cam in genul urmator: "Nu, nu demisionez. Guvernul va avea un nou ministru al Muncii, pentru ca mie imi expira mandatul de interimar si nu mai fac nicio remaniere, pentru moment". Sau ar fi putut sa dea un raspuns diferit: "Da, voi demisiona in curand. Romania va avea un nou guvern, pe care il vom discuta in coalitie". Alegand raspunsul "nici, nici", cel mai slab premier din trecut, din prezent si din viitor nu este neaparat secretos. Sau de rea-credinta. Sau opac la insistentele opiniei publice de a afla ce urmeaza sa se intample in plan politic. Eu cred, mai degraba, altceva.


Eu cred ca premierul Emil Boc nu stie daca va demisiona sau nu. Pur si simplu. Desi demisia, ca definitie, este un act unilateral de vointa, am certitudinea ca domnul Emil Boc este exceptia care confirma regula. Poate ca si in cazul lui demisia este un act unilateral de vointa dar nu si actul sau de vointa. In realitate, asa cum stau lucrurile cu raportul dintre presedintele nostru jucator si primul nostru ministru marioneta, Emil Boc va demisiona fix in momentul in care primeste, telefonic sau fata in fata, aceasta indicatie pretioasa din partea domnului Traian Basescu.


Cu alte cuvinte, atunci cand seful statului va decide ca, din perspectiva intereselor lui, pe care le identifica intotdeauna cu interesele tarii, este utila o schimbare de guvern, domnul Boc se va executa. Dar cum ar putea lua Presedintele Traian Basescu o asemenea decizie? Numai daca este convins ca, prin schimbarea de guvern, impusca doi iepuri.

Cititi mai mult pe CorectNews

 

Comenteaza