Malurile Someşului, spaţii culturale pentru trei zile. Cum poţi contribui

Malurile Someşului, spaţii culturale pentru trei zile. Cum poţi contribui
Trei zile de evenimente culturale și amenajări temporare vor anima malurile Someșului în perioada 12-14 iunie 2015, odată cu lansarea proiectului Someș Delivery. Gândit pe termen lung pentru a readuce râul în atenția comunității locale, Someș Delivery va îmbina componente de arhitectură, artă, mediu, sociologie și urbanism participativ.

Cele trei zile din iunie vor include dezbateri despre cele mai bune moduri de folosire a Someșului, dar și spectacole, ateliere pentru copii sau concerte. Evenimentul marchează începutul unui efort comun de transformare a Someșul într-o axă de dezvoltare al orașului, ca gazdă a unor evenimente culturale și ca spațiu de socializare.

Prima ediție Someș Delivery va viza tronsonul dintre podul Napoca și podul Horea, din zona centrală, propunând modele de amenajare și activități care s-ar putea permanentiza.

„Avem o imagine vagă a Someșului, deși e parte din viața noastră de zi cu zi. Orașul pare să îi fi întors spatele, ridicând clădiri fără geamuri către râu sau maluri inaccesibile. Noi căutăm să animăm din nou Someșul și invităm întreaga comunitate să propună mici activități și amenajări temporare; le vom aprecia în mod special pe cele care au potențialul de a deveni constante, firești, de zi cu zi. Vrem să readucem Someșul la viață permanent, nu doar trei zile pe an!", spune Mihai Mateiu, managerul proiectului Someș Delivery.

Cum poţi contribui

Arhitecții, urbaniștii, organizatorii de evenimente culturale și toți cei interesați să dea Someșului o nouă perspectivă sunt invitați să trimită propunerile lor de proiecte până în data de 21 mai 2015; cele care urmează să fie finanțate vor fi alese de reprezentanții organizatorilor și ai autorităților locale, primind fonduri cu valoarea maximă de 5.000 de lei, în funcție de tipul de proiect propus.

Regulamentul complet al acestui concurs este disponibil online pe site-ul somesdelivery.ro, începând de astăzi, iar noi informații vor fi publicate constant pe pagina de Facebook a proiectului.

Un prim proiect propus de organizatori este pavilionul central Someș Delivery, care urmează să fie amenajat deasupra spațiului verde existent între râu și strada Dragalina, oferind o legătură între cursul de apă, spre care se vor construi scări, și Cetățuie. Acest spațiu va oferi informații despre program și va readuce la lumină povestea Someșului, atât din perspectiva istoriei, cât și prin mărturii și amintiri strânse de la riverani, care vor fi invitați să participe la un studiu sociologic în luna mai.

În viitor, fiecare ediție a Someș Delivery va aborda un alt tronson de râu, încercând să găsească ideile bune de amenajare a acestuia, consultând comunitatea și implicând riveranii, locuitori și instituții, în animarea zonei. La finalul fiecărei ediții, Primăria și Consiliul Local ClujNapoca vor primi un raport, ca suport al efortului lor de transformare a Someșului întrun spațiu al clujenilor.

Someș Delivery reprezintă adaptarea la realitățile Clujului a conceptului Street Delivery, un program organizat până în prezent la București, Iași și Timișoara, prin care străzi din centrul orașelor se închid traficului și devin spații de evenimente și activități comunitare, așa cum la Cluj se dorește să devină râul care traversează orașul.

Un proiect de mediu, derulat în paralel în parteneriat cu organizația Zero Waste Romania, urmărește igienizarea întregului curs al Someșului Mic. Dincolo de acțiunile punctuale în zone în care urmează să aibă loc evenimente, Zero Waste a inițiat un proiect pe doi ani pentru igienizarea întregului curs, de la Gilău la Mica, punctul de ieșire al Someșului din județul Cluj.

Primăria a început anul cu un atelier de planificare urbană 

Mai mulţi specialişti în urbanism şi arhitectură au umplut, în ianurie, Sala de Sticlă a Primăriei cu ocazia primului atelier de planificare urbană privind amenajarea malurilor Someșului. Loc pentru promenadă şi canotaj, plajă şi monorail sunt doar câteva din ideile aduse în discuţie. 

Primarul Emil Boc a adus în discuţie proiecte îndrăzneţe pentru zona Someşului, printre care şi celebrul monorail deasupra râului. "Voi susţine acest proiect în măsura în care specialiştii spun că este viabil şi în cazul în care se vor rezolva problemele şi anume dacă liftul care ar urma să coboare pasagerii este fezabil, cablurile ar fi mutate, iar finanţarea să fie făcută pe fonduri europene. Însă obiectul nu face parte din tema de astăzi privind Someșul, ci va fi o dezbatere separată pe această temă".

Edilul a vorbit şi despre reamenajarea podului Nemţilor, amenajarea malului plajei Someşului în cartierul Grigorescu, traseele malurilor, o nouă pasarelă, zonă de promenadă şi agrement, canotaj, precum şi despre importanţa dezvoltării zonei şi a atragerii de fonduri.

Promenada Someşului, subiect de expoziţie 

14 planșe care conturează harta Someşului de la lacul Florești până în apropierea aeroportului Avram Iancu au fost expuse, în martie, la Librăria Cărturești, în contextul demersului municipalităţii de amenajare a malurilor râului. Expoziţia a fost urmată de o dezbatere la care au participat reprezentanți ai municipalității, ai regiei Apelor Române și clujeni interesaţi de soarta râului.

Citeşte şi Proiectele vizionare Someş navigabil şi monorail, UTOPII: "Ce se întâmplă cu construcţiile din jur? Rămân în aer?"

Comenteaza