Minute Infinite clujene la TIFF

Minute Infinite clujene la TIFF
Doi clujeni, regizoarea Cecilia Felmeri şi producătorul Robert Lakatos, îşi vor prezenta scurtmetrajul “Minute Infinite” la Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

Scurtmetrajul "Minute Infinite", care a fost premiat deja de trei ori la festivaluri internaţionale şi care a fost realizat de clujenii Cecilia Felmeri şi Robert Lakatos, va fi prezentat la secţiunea "Zilele Filmului Românesc" din cadrul TIFF. ZIUA de CLUJ a discutat cu cei doi despre ceea ce a însemnat realizarea acestei pelicule şi despre subiectul filmului.

Cum v-a venit ideea acestui film şi cât timp a durat producţia lui?
Cecilia Felmeri (C.F.): Ideea filmului se bazează pe o scurtă nuvelă a lui Janos Szantai, unul dintre producătorii filmului, iar producţia propriu-zisă a durat în jur de două luni. "Minute Infinite" a fost filmat primăvara, acum doi ani.

Care este subiectul filmului?
C.F.: În film sunt prezentate aceleaşi trei-patru minute din perspectiva mai multor personaje, iar spectatorul observă legătura lor şi faptul că aceste momente se petrec în acelaşi timp. Perspectivele din film diferă foarte mult. De exemplu, un personaj moare, altul doar dă nişte telefoane şi se pătează cu cafea, un personaj hrăneşte porumbei. Sunt nişte întâmplări cotidiene şi, în paralel, se poate desfăşura o tragedie.

Filmul "Minute Infinite" a fost selectat la mai multe festivaluri. Aţi şi câştigat nişte premii?
C.F.: Cel mai important eveniment la care am participat este Festivalul de Film de la Locarno, care este un festival de categoria A, importante sunt şi Festivalul AFI din Los Angeles, cel din Bilbao şi TIFF-ul. Filmul a obţinut trei premii. În Polonia am obţinut premiul I în categoria Eastward Window, la Festivalul Ochiul de Aur din Ungaria a fost premiat operatorul filmului, iar în Vilnius (Lituania - n. red.) am obţinut premiul special al juriului.

Rep: Ce reacţii aţi avut cu privire la film? Le-a plăcut oamenilor?
C.F.: În general, le place. Deşi filmul are multe întâmplări cotidiene, care se bazează mai mult pe "feeling", totuşi, se pare că nu se plictisesc. Acesta era şi scopul meu. În general, oamenilor le place foarte mult şi imaginea.

Unde aţi filmat?
C.F.: Am filmat într-un spital închis din Ungaria şi într-un apartament. Sunt puţine locaţii.

Eşti producătorul acestui film.
Robert Lakatos (R.L.): Şi eu sunt regizor de film şi predau regie-film la Universitatea Sapientia, iar Cecilia mi-a fost studentă. În Cluj, nu prea sunt producători de film şi atunci împreună cu prietenul meu, Janos Szantai, am făcut Asociaţia Audiovizuală Argo cu scopul de a sprijini producţiile tinerilor care vor să facă film. Este nevoie foarte mare în Cluj de producători de film pentru că deja la două facultăţi este secţie de cinematografie-fotografie media. Din nevoie am devenit producători şi noi am fost producătorii Ceciliei încă de la filmul ei de diplomă, "Cucul", şi am lucrat în coproducţie cu un studio din Ungaria, Inforg Studio. Filmul este o coproducţie româno-maghiară şi joacă în el actori din Cluj şi din Ungaria.

Care sunt actorii ce joacă în acest film?
R.L.: Din Cluj, au participat de la Teatrul Maghiar actorii Biro Josef şi Varga Csilla.

În ce a constat munca de producător?
R.L.: Producătorul negociază cu co-producătorul şi cu firme care pot sprijini producţia cu echipamente gratis sau mai ieftine. De obicei, aceste firme sprijină tinerii cineaşti pentru că niciodată nu se ştie cine unde va ajunge şi în viitor când vor avea bani tot cu ei vor lucra. Producătorii comunică cu echipa de filmare şi cred că un producător trebuie să ofere şi consultanţă din punct de vedere artistic filmului.

Unde se poate vedea filmul?
C.F. : Poate fi văzut la festivaluri şi pe internet. După TIFF, filmul va fi distribuit şi pe internet.

 

 

Etichete
Comenteaza