Doi bărbați au căzut într-un siloz cu cereale, la 30 de metri adâncime. Unul dintre ei a fost scos mort

Doi bărbați au căzut într-un siloz cu cereale, la 30 de metri adâncime. Unul dintre ei a fost scos mort
| Foto: News.ro

Echipaje de prim ajutor au intervenit, luni dimineaţă, pentru salvarea a doi bărbaţi care au căzut la 30 de metri adâncime, într-un buncăr cu cereale.

Unul dintre bărbaţi a fost salvat, celălalt a fost scos decedat, scrie News.ro.

Incidentul s-a produs în localitatea Sălcioara din judeţul Vaslui, unde doi bărbaţi au căzut într-un buncăr în care sunt depozitate cereale. Cei doi au fost scoşi de la 30 de metri adâncime.

„La faţa locului au fost găsite două victime căzute într-un siloz pentru cereale, una dintre acestea fiind blocată în sistemul de evacuare a cerealelor”, transmite ISU Vaslui, potrivit sursei citate.

În cazul unui bărbat de 61 de ani medicii au declarat decesul după ce acesta a căzut de la o înălţime de trei metri şi a fost strivit într-un siloz de cereale. Un alt bărbat de 59 de ani a fost găsit conştient, acesta suferind mai multe traumatisme, după ce a căzut în acelaşi siloz. Potrivit medicilor, acesta consumase băuturi alcoolice, el refuzând să fie transportat cu elicopterul medical la spital.

În cele din urmă, victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul Bârlad. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-au produs cele două accidente.

Comenteaza