Şefii Consiliilor Judeţene vor plăti din bani publici frauda de la Agenţia de Dezvoltare
- Scris de Mihai Prodan
- 10 Oct 2012, 16:05
- Economie
- Ascultă știrea

Şedinţa CDR de astăzi de la Cluj s-a ţinut într-o discreţie desăvârşită. Nimeni în afară de cei direct implicaţi în decizie nu a fost anunţat despre întrunire. Decizia vine după o altă întrunire, programată în 3 octombrie, când a fost luată în discuţie situaţia fraudei, dar decizia a fost amânată.
Şeful ADR-NV, Claudiu Coşier, spune că frauda nu a afectat grav instituţia. "Am adus în cei aproape 14 ani de existenţă aproape un miliard de euro prin investiţii şi alte proiecte în cele şase judeţe ale Transilvaniei de Nord; nu puteam fi afectaţi grav, pe termen lung, de faptele infracţionale ale unei persoane diabolice", a spus el în şedinţa CDR.
Prin decizia CDR Nord-Vest de azi, care presupune că prin recuperarea prejudiciului şi prin plata la început de trimestr a contribuţiilor judeţelor pe trimestrul IV, ar putea fi plătite debitele ADR la bugetele de stat. "Vom ajunge astfel la rezolvarea definitivă a acestor probleme şi la încetarea stării de incertitudine", adaugă Coşier.