8.500 de reţete electronice

 8.500 de reţete electronice
În primele nouă zile de la punerea în funcţiune a sistemului, 2 iulie, 8.500 de reţete au fost prescrise electronic, dintre acestea fiind eliberate 1.005, au precizat, pentru Mediafax, oficiali ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Iniţial, eliberarea reţetelor s-a realizat cu dificultate din cauza problemelor de la farmacii, deoarece multe unităţi erau lipsite de dotările tehnice necesare. Reţetele electronice se eliberează din 2 iulie, în paralel cu cele tradiţionale, pe hârtie. CNAS estima ca în iulie să se ajungă la 10% din reţete prescrise şi eliberate în noul sistem, urmând ca procentul să urce în două-trei luni la 40-50%. Din totalul celor 11.000 medici de familie, peste 90% au certificate digitale, fapt care le permite emiterea reţetelor compensate în sistemul electronic.

(D.E.)

 

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .