Acceleratorul clujean Spherik s-a conectat la o rețea europeană de tehnologie

Acceleratorul clujean Spherik s-a conectat la o rețea europeană de tehnologie

O declarație comună de consolidare a ecosistemului antreprenorial din industria de tehnologia informațiilor și comunicații din regiunile Europei Centrale și de Est (ECE) și Balcanilor de Vest a fost semnată de către organizații reprezentative pentru startup-uri, România fiind reprezentată de Spherik Accelerator Cluj (SAC).

”Regiunea ECE a fost privită mult timp ca fiind codașă în inovație, cu lipsuri și defecte, și care pierde talente și investiții, în loc să le atragă. Cu toate acestea, are un potențial uriaș neexploatat, niște diamante brute care vor putea fi șlefuite mai bine în momentul în care vom crea sisteme de colaborare și parteneriate internaționale în regiune, proiecte noi cu perspective originale privind modul de abordare a provocărilor complexe din această perioadă.

Rețelele de colaborare și platformele pot furniza infrastructura adecvată pentru a construi și scala afaceri și proiecte noi, drept urmare, suntem bucuroși să participăm la această inițiativă, stabilind tonul pentru alte acțiuni de susținere reciprocă”, spune Diana Rusu, director executiv al SAC.

“Revoluția digitală oferă oportunități majore de creștere și inovare în ambele regiuni, care dispun de resurse importante în domeniu, cum ar fi forța de muncă cu abilități dezvoltate în industria de IT&C, o comunitate puternică de startup-uri și o infrastructură în proces de dezvoltare și proximitate către piețe mari de desfacere.

Startup-urile pot contribui la transformarea economiilor și a societăților în ambele regiuni, creând locuri de muncă de calitate înaltă. Cu toate acestea, ele continuă să întâmpine provocări care le împiedică să-și realizeze întregul potențial, cum ar fi fragmentarea eforturilor de a le sprijini, birocrația și lipsa de investiții.

Prin urmare, este nevoie de un efort de cooperare pentru a îmbunătăți ecosistemele de startup-uri în ambele regiuni, pentru a crea un mediu favorabil inovării și pentru a permite întreprinderilor mici și mijlocii să se extindă și să participe la piața digitală unică a UE (EU Digital Single Market)”, sunt concluziile întrunirii.

Declarația a fost semnată în cadrul Startup Europe Summit, un eveniment european anual care întrunește inovatori, investitori, factori de decizie politică. În acest an s-a axat asupra regiunilor din ECE și a Balcanilor de Vest, adunând 500 de reprezentanți ai ecosistemului antreprenorial european: investitori, manageri și acceleratoare, autorități europene.

Semnatarii declarației vor lucra împreună pentru a crea legături mai puternice între comunitățile antreprenoriale din ECE și Balcanii de Vest în scopul de a promova o colaborare mai apropiată și specializată între ele și de a le conecta la hub-urile mari europene, care dispun de expertiză și resurse.

Amplasat în parcul tehnologic Liberty din Cluj-Napoca, Spherik a fost primul accelerator lansat în România a cărui misiune este de a conecta întreprinderile noi cu resurse strategice și de a sprijini dezvoltarea ecosistemului local.

Programele sale promovează educația antreprenorială și mentalitatea (faza de preaccelerare), au ajutat echipele mari să realizeze o creștere semnificativă a afacerilor (accelerare) și au contribuit la dezvoltarea ecosistemului de inovare (postaccelerare). Din 2018, Spherik s-a alăturat Clubului Startup Europe.

Comenteaza