E tot mai scump să locuiești în „orașul de cinci stele". Prețul mediu/mp al locuințelor din Cluj s-a dublat în ultimii 12 ani

E tot mai scump să locuiești în „orașul de cinci stele".  Prețul mediu/mp al locuințelor din Cluj s-a dublat în ultimii 12 ani
| Foto: Pixabay

Și totuși, cât e de „fain la Cluj"? Supraestimata „Capitală a Transilvaniei" are cea mai mare creștere a prețului pe metru pătrat de locuință din 2010 încoace. În această perioadă, prețul mediu a crescut cu 116%.

Orașul Cluj-Napoca a suferit cea mai mare creștere a prețului mediu pentru mp al locuințelor din ultimii 12 ani. În ianuarie 2010, prețul mediu/mp în Cluj era de 994 de euro, iar în ianuarie 2022 ajunsese la 2.153 de euro/mp, o creșterede 16% doar în ultimul an, iar pentru perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2022, creșterea e de 116%.

Până și Bucureștiul e surclasat de Cluj-Napoca la acestă categorie. În capitală, prețul mediu al metrului pătrat pentru o locuință e cu aproape 500 de euro mai mic. În Bucureşti, preţul pe metru pătrat util a ajuns, la începutul acestui an, la 1.627 de euro, cu 15% mai mult faţă de prima lună a anului trecut, potrivit datelor Imobiliare.ro, citate de ZF

Clujul, tot mai scump de la an la an. Metrul pătrat e dublu în „Capitala Transilvaniei”, față de 2010

„Preţurile locuinţelor din principalele oraşe ale României s-au apreciat considerabil în ultimii zece ani, dar sub nivelul de apreciere a veniturilor, astfel încât astăzi accesul pentru achiziţia unui apartament este mai facil“, explică Daniel Crainic, director de marketing al platformei Imobiliare.ro.

Între 23% şi 116% se încadrează majorările pe care le-a suferit preţul pe metru pătrat util pentru locuinţele noi în perioada 2010-2022. Capitala are cel mai mic avans, însă Cluj-Napoca e lider detașat. 

Comenteaza