În sfârșit! CFR a trecut pe xSell-mobile. Biletele se pot plăti online sau direct la "nașii" cu NFC

În sfârșit! CFR a trecut pe xSell-mobile. Biletele se pot plăti online sau direct la "nașii" cu NFC

CFR Călători și-a dotat personalul de tren cu dispozitive compuse din aparate mobile dotate cu NFC (pentru plata cu card contactless) și capabilități de scanare a codurilor de bare/coduri QR, precum și imprimante termice pentru tipărirea biletelor.

Din 15 octombrie, CFR Călători lansează sistemul xSell-mobile la nivelul întregului personal de tren, informează compania, într-un comunicat emis marţi.

Anterior, aplicația CFR Călători permitea emiterea de bilete online până la momentul plecării doar pentru 75% dintre garniturile de lung parcurs (InterRegio), 65% la garniturile RegioExpres și 32% pentru trenurile Regio, de scurt parcurs.

Sistemul xSell-mobile "permite emiterea legitimațiilor de călătorie, rezervarea automată a locurilor, scanarea legitimațiilor, validarea biletelor online și a titlurilor metropolitane prin intermediul dispozitivelor mobile.

Personalul de tren este dotat cu dispozitive compuse din aparate mobile dotate cu NFC (pentru plata cu card contactless) și capabilități de scanare a codurilor de bare / coduri QR, precum și imprimante termice pentru tipărirea biletelor.

Finalizarea implementării acestei soluții permite vânzarea online în trafic intern a legitimațiilor de călătorie la toate trenurile CFR Călători.

În plus asigură o servire mai rapidă și mai facilă a călătorilor în tren și reducerea timpului limită stabilit pentru achiziționarea biletelor online până în momentul plecării trenului din stația de îmbarcare.

Achiziţionarea biletelor online este posibilă de pe site-ul www.cfrcalatori.ro și prin aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” disponibilă în toate magazinele de aplicații: Google Play, Apple AppStore și Huawei AppGallery.

Comenteaza