Video Managerii Clujului, învățați cum să fie lideri

Managerii Clujului, învățați cum să fie lideri
Dacian Palladi, administratorul public al municipiului Oradea

Actuali și foști șefi ai marilor companii din România i-au învățat pe managerii din Cluj cum să își conducă afacerile pentru a se ralia provocărilor impuse mediului de business la nivel global.

„Eu sunt născut la Cluj, am rădăcini adânci aici, dar am reușit să creez o platformă care să contribuie la redresarea unor companii locale chiar cu 40-70 de ani de existență. La începuturile firmei noastre, eram 3-4 oameni, iar principala mea preocupare era cum să asigur salariile pe luna viitoare. Treptat, am reușit să avem printre clienți businessmeni precum frații Adrian și Dragoș Pavăl, de la Dedeman, Ioan Popa, de la Transavia, pe cei de la Banca Transilvania.

Marile preocupări ale liderilor moderni sunt de a face față unor provocări precum globalizarea sau digitalizarea. Acum leadership-ul nu mai este unul vertical, ci orizontal, iar organizația este din ce în ce mai “turtită”, în sensul în care orice membru al acesteia poate să preia conducerea la un moment dat dacă are aptitudinile necesare”, consideră Rudolf Vizental, director general al CITR Group.

Siviu Hotăran, șef timp de nouă ani al Microsoft România, atrage atenția asupra constituirii unor echipe solide în cadrul companiilor. “Am început ca programator, unul bun, însă apoi principala mea preocupare ca manager a fost să găsesc alți programatori cel puțin la fel de buni ca mine. Trebuie să știm să delegăm sarcinile.

Sunt mulți manageri care nu par să fie preocupați de alți colegi, nu fac întâlniri față în față cu aceștia sub justificarea că nu au timp, sunt preocupați mai mult să vâneze slăbiciunile altora decât să le exploateze în mod pozitiv atuurile. Este imposibil să nu greșim ca manageri, dar noi trebuie să învățăm din aceste greșeli, nu să le ascundem sub preș. Mie noțiunea de ierahie nu îmi place deloc, încerc să evit acest cuvânt”, spune Hotăran.

“Ca manageri avem două opțiuni de zbor: una să urcăm într-un avion mic, pe o distanță mai scurtă, unde putem să pilotăm noi, sau să ne urcăm într-o aeronavă mare, puternică, împreună cu mulți alți pasageri, cu ajutorul căreia putem să ajungem la distanțe mai mari, indiferent că plouă sau ninge afară. Și mai mult, nici nu mai este nevoie să pilotăm noi personal”, a sintetizat Tatian Diaconu, CEO al Ceetrus România, fosta divizie imobiliară a grupului Auchan.

Dacian Palladi, administrator public al municipiului Oradea, consideră că managerii din România au în față multe oportunități în această perioadă, însă trebuie să fie atenți la contextul economic global. “România a parcurs în decurs de 100 de ani, adică între 1915 și 2015, cu extensie până în 2018, 18 perioade de creștere a produsului intern brut și mai puține de recesiune, adică cel puțin două trimestre de scădere a acestuia.

Noi am mers cam în ritmul SUA, însă țări ca Germania, Japonia, Marea Britanie, Franța au avut perioade de creștere mai lungi decât România, iar țara noastră nici nu a beneficiat de facilități de rambursare a datoriei externe precum Polonia, căreia i s-a redus cu până la 50%. Managerii noștri însă trebuie să știe că după o perioadă de creștere economică, precum cea în care ne aflăm acum, va urma una de recesiune, deci trebuie să se pregătească de acum pentru ea”.

Evenimentul Cluj Business Days are loc la  complexul Platinia în perioada 10-11 iulie și își dorește să inspire generația tânără de antreprenori în consolidarea brandului, prin generarea de oportunități de business și dezvoltarea afacerilor.  

Printre vorbitori s-au mai numărat Dragoș Anastasiu (Eurolines), Marius Ghenea (Catalyst), Demis Ghindeanu (Pony Car), Radu Lupaș (Salad Box), Elena Badea (Valoria), Marius Iurian (Transart), Adrian Ilovan (Netlogiq), Marius Bîcu (Unilact), Andreea Pîrvu (Endava), Călin Biriș (Loopaa), Cristian Birta (Kooperativa 2.0), Dora Morhan (Pleiada Hotel), Bogdan Apahidean (Lease Plan) sau Petre Nicolae (CBC).

Comenteaza