Milionarul clujean Dorel Goia primește ajutoare de stat ca să își modernizeze fabricile

Milionarul clujean Dorel Goia primește ajutoare de stat ca să își modernizeze fabricile
Trei fabrici din grupul controlat de Dorel Goia vor beneficia de alocări de la Finanțe | Foto: TeraPlast

Omul de afaceri clujean Dorel Goia, care controlează grupul TeraPlast, a solicitat de la stat 14 milioane de lei ca să își concretizeze investițiile.

Solicitările au fost făcute în baza schemei de ajutor de stat care susţine investiţiile de mare anvergură, favorizează extinderea activităţilor economice în regiunile defavorizate şi stimulează investiţiile în tehnologii avansate care conduc la crearea de locuri de muncă. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a primit 32 de cereri, în valoare de 1,38 miliarde de lei, în condiţiile în care proiectele de investiţii propuse totalizau 3,8 miliarde şi urmau să creeze 5.242 de locuri de muncă.

18 solicitări au fost formulate de companii străine, 14 de firme românești. Valoarea minimă a investiţiei pe care o puteau solicita este de 13,5 milioane de lei. Printre firmele care au depus cereri s-au numărat Universal Alloy (174 milioane), MG Tec Industry (150 milioane), Automobile Dacia (115 milioane), BSH Electrocasnice (100 milioane), Sogefi Suspensions (103 milioane), Omnia Europe (80 milioane), Romaqua (28 milioane), TeraPlast (14,4 milioane), Depaco (8,8 milioane).

Respins în 2016, acceptat în 2018

Grupul TeraPlast va demara implementarea a trei proiecte, de 15 milioane de euro. „Mă bucur să văd că statul îşi respectă angajamentul de a susţine companiile româneşti. În 2016 am mai depus un proiect pentru ajutor de stat pentru TeraPlast şi, în contextul în care nu a fost aprobat, am putut să implementăm doar parţial proiectul, din fonduri proprii.

Impactul proiectelor de investiţii va fi vizibil la nivel naţional şi internaţional, iar principalii beneficiari vor fi clienţii şi partenerii noştri, către care ne respectăm promisiunea de a oferi soluţii de calitate. Un alt efect al implementării lor în această formă va fi crearea a 159 de locuri de muncă în cadrul celor trei companii”, a declarat Dorel Goia, preşedinte al Consiliului de Administraţie al TeraPlast.

Investiţia de 6,2 milioane euro a TeraPlast are scopul de a aduce o inovaţie pe piaţa granulelor din PVC din România, prin producţia fără halogen şi extinderea capacităţii de producţie a ţevilor de canalizare interioară din polipropilenă. Deşeurile rezultate din procesul tehnologic vor fi reciclate şi reprocesate.

Cele 5,2 milioane de euro din proiectul Depaco vor fi utilizate pentru deschiderea unei noi unităţi de fabricaţie în Băicoi (Prahova), care, la o capacitate de producţie de 10 milioane mp de ţiglă, va asigura fluxuri optime de logistică şi depozitare. Proiectul TeraGlass, de 3,5 milioane de euro, vizează crearea unui nou flux, complet automatizat, pentru producţia ferestrelor şi uşilor din PVC. Implementarea proiectelor va începe imediat.

Au lăsat bariera de la 10 milioane la 1 milion de euro

“Aceste proiecte de investiții, care vor fi dezvoltate cu sprijin guvernamental, vor aduce plusvaloare economiei românești, prin efectul de multiplicare. Este vorba despre investiții în domenii cu impact major în economie, economic și social: industria auto, a materialelor de construcții, aeronautică, sănătatea și asistența socială. Proiectele pentru care se semnează acordurile de finanțare în această primă etapă au o valoare de 1,3 miliarde de lei. Sprijinul guvernamental este unul consistent, aproape 500 de milioane de lei.

Prin dezvoltarea acestor investiții vor fi create 2.000 de locuri de muncă în domenii în care România are forță de muncă înalt calificată. În cursul acestui an am modificat condițiile de eligibilitate, reducând pragul investițiilor eligibile să primească finanțare prin acest program, inițial de la 10 la 3 milioane de euro, iar în ședință de guvern, de la 3 milioane la 1 milion. Faptul că șapte din cele nouă companii care vor primi finanțare au capital românesc confirmă faptul că am luat decizia corectă”, a menționat premierul Viorica Dăncilă.

Buget pentru ajutorul de stat, ajustat negativ

"Recent am început procesul de îmbunătăţire a cadrului legal privind schema de ajutor de stat şi ne propunem ca în viitorul apropiat să venim cu noi modificări care faciliteze accesul la finanţare al unui număr cât mai mare de investitori.

Sperăm ca în curând efectele să se regăsească în economia reală, iar 2019 să fie un an al investiţiilor care să creeze cât mai multe locuri de muncă. Îmi doresc ca românii din străinătate să aibă motive reale pentru a se întoarce acasă", a menționat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Nouă proiecte vor primi finanțare de stat în această etapă: Jaeggi Industries (echipamente de ventilație și frigorifice), Stonevault (arcuri de mobilier), Therme Nord (întreținere corporală), Universal Alloy (produse industria aerospațială), Depaco (țiglă metalică), TeraGlas (material plastic pentru construcții), MG Tec (produse din celuloză), Romaqua (producție băuturi răcoritoare).  

Bugetul de 614 milioane de lei reprezintă prima alocare bugetară din 2018 din bugetul schemei de ajutor de stat neutilizat până în acest an, în valoare de 1,8 miliarde de lei. Suma este cu 3,8% mai mică decât cea anunţată iniţial ca fond anual alocat programului, respectiv 638 milioane.

Comenteaza