Patronii din HoReCa cer continuarea activității doar cu clienți și angajați vaccinați împotriva COVID-19, indiferent de rata de infectare

Patronii din HoReCa cer continuarea activității doar cu clienți și angajați vaccinați împotriva COVID-19, indiferent de rata de infectare

Mai multe asociații patronale din domeniul HoReCa, strânse în Federația Patronală a Industriei Ospitalității (FIO) le cer guvernanților să revizuiască restricțiile anti-Covid. Este vorba despre șapte entități locale reprezentative pentru acest domeniu de activitate. Cea mai importantă propunere a acestora este eliminarea măsurii de oprire a activității la rate de infectare ridicate și, în schimb, permiterea activității, indiferent de acest indice, doar cu clienți și angajați care au „certificat verde”, adică cei vaccinați împotriva COVID-19, testați negativ sau care au trecut prin boală.

FIO, prin președintele Corina Macri, critică felul în care autoritățile au gestionat pandemia și, în mod special, măsurile aplicate, pe care le consideră „haotice”. Macri este, de altfel, și președintele Horetim, asociația patronală din domeniul ospitalității din Timiș. De altfel, Timișoara este și primul oraș în care, în „valul 4”, rata de infectare a depășit pragul de 6 cazuri la mia de locuitori, cea după care se închid restaurantele și barurile, printre altele.

Iată scrisoarea deschisă a Federației Patronală a Industriei Ospitalității, din care fac parte HORETIM (Timiș) – prin reprezentant Corina Macri, Horeca Transilvania (Cluj) – prin reprezentant Călin Cozma, RESTO Constanta – prin reprezentant Egevit Aslan, HORECA Bacău – prin reprezentant Nicolae Rusei, Breasla Cârciumarilor Brașov – prin reprezentant Oana Coanță, Organizația Patronală a Cârciumarilor Brașoveni – prin reprezentant Valentin Șoneriu, Horeca Arges – prin reprezentant Ruxandra Stoica, Horeca Oltenia (Dolj) – prin reprezentant Marius Banică, HoReCa Neamț:

„SCRISOARE DESCHISĂ

Reprezentăm antreprenorii din industria ospitalității și vrem să tragem un SEMNAL DE ALARMĂ asupra acestor decizii impredictibile, iraționale și distrugătoare asupra economiilor locale, prin blocarea activității economice de la o zi la alta.

Din vară suntem pregătiți continuu că va veni valul 4 și va fi dezastru!

În regulă, va veni și valul 5 ( în Spania există deja), dar noi pendulăm sub aceeași rată de incidență, fără nicio legătură cu industria ospitalității. Dacă am rezistat un an și jumătate să fim evaluați printr-un mijloc de măsură strâmb, dacă s-a dovedit că nu din cauza acestui sector de activitate se răspândește virusul, cerem cu insistență acum să fim repuși în drepturi și să avem libertatea de a funcționa cu CERTIFICATUL VERDE DIGITAL.

De aceea am făcut toate aceste eforturi, de aceea am susținut campania de vaccinare, de aceea am fost parteneri alături de autorități în găsirea unor măsuri echilibrate de trecere prin pandemie, cu încrederea că va veni acel moment când vom funcționa, chiar și cu restricții, dar vom continua activitatea și nu vom mai opri economia! Ne-am bazat pe promisiunea guvernanților, însă am fost amăgiți și am ajuns azi aici, în acest val 4, 27.09.2021, când s-a decis închiderea primului mare oraș din România, ca de obicei, Timișoara. Ce veți face, mâine veți închide Clujul, poimâine Bucureștiul și după aceea toată țara???

La începutul verii am cerut autorităților să nu pornească brusc relaxarea economiei, fără control, pentru că vom pierde tot ceea ce am început să construim în primăvară. Așa s-a întâmplat, piața a început să funcționeze haotic, populația nu a mai respectat masurile de protecție, tipic românescul ”las` că merge și așa” și am pierdut din toate direcțiile. Cei care s-au vaccinat s-au întrebat de ce au făcut-o dacă nu li s-a respectat acest drept fundamental la protecție și sunt tratați la fel ca ceilalți, iar cei care nu au dorit să facă acest gest, au crezut că e o glumă această formă de protecție și, ca atare, nu mai este nevoie de nicio regulă de siguranță.

 Domnilor, luați atitudine și aveți coloană vertebrală! Nu se poate să continuăm în același haos și nesiguranță!

Nu putem să plătim continuu incertitudinea și lipsa de decizie transparentă, legat de activitatea economică din fiecare comunitate a țării. Nu este suficient că suntem sufocați de facturile exponențial crescute la utilități ( energie, gaze, apă, gunoi), nu este suficient că nu am primit nicio măsură de compensare pentru închiderea activității din industria ospitalității, totul este la nivel de promisiune, în hârtii și declarații, dar în realitate, cei care am supraviețuit în această junglă financiară, suntem acum puși la colț și sancționați din nou.

Probabil că dacă rezistăm de un an și jumătate, vom mai rezista o iarnă, așa credeți?

V- ați propus să ne dați două sezoane de activitate, vară și carantină? Nu am învățat nimic din ultimele trei valuri pandemice???

Nu, stimați guvernanți nu este așa, nu mai avem timp, nu mai avem rabdare, nu mai avem resurse și ceea ce e mai grav, nu mai avem motive să mai rezistăm. Rugăm pentru ultima oară statul să își facă datoria așa cum trebuie și să găsească soluții pentru a ne scoate din impasul în care am fost aduși fără voia noastră.

Cerem ca industria ospitalității :

Să nu mai fie supusă ratei de incidență, așa cum ați promis din aprilie 2021. Noi ne-am ținut de cuvânt, dumneavoastră, stimabili guvernanți cum ne-ați sprijinit?
Desfășurarea activității pe baza certificatului verde digital, atât din partea clienților, cât și a angajaților din industrie.
Renunțarea la acele restricții de 50%, 30%, din suprafața ocupată, măsuri fără niciun argument științific. Din 30% populație vaccinată, automat s-a redus masa de clienți potențiali și acesta este cel mai bun regulator al densității populației. Ce folos să stabilești grad de ocupare de 30% sau 50% în restaurante, când toate persoanele beneficiază de certificat verde digital? Atunci pentru ce au făcut vaccin, s-au testat sau au trecut prin boală?
 Ne cereți să ne plătim impozitele și taxele la bugetul statului și bugetul local, ne cereți să ne achităm creditele, ne cereți să ne păstrăm angajații, ne cerem să susținem comunitatea locală, dar ne amenințați de la o zi la alta, omorându-ne încet , dar sigur activitatea și munca noastră. Practic muncim din mai până în septembrie, dar suntem contribuabili ai statului român 365 /365 zile pe an. Nu se poate așa ceva!!!

Tot ceea ce am reușit să restabilim în relația cu oaspeții noștri și am reușit să redăm încrederea în acest sector, ați distrus acum în aceste săptămâni de bâlbâieli, decizii schimbate de la o oră la alta, spaimă și îngrijorare. După atâta experiențe cu această pandemie, folosim aceleași legi și ordonanțe ca la începutul pandemiei???

Așteptăm urgent să schimbați modul de aplicare a cestor restricții, să învățăm să trăim și cu valul 4 și cu valul 5 și cu ceea ce va urma.

În speranța că veți reuși în ceasul al 12 lea să găsiți un echilibru între virus-sănătate- economie-comunitate, ne bazăm puterea dumneavoastră de decizie și asumare a viitorului acestei țări.

Vă mulțumim,

Corina Macri,

Președinte Federația Patronatelor din Industria Ospitalității”.

Comenteaza