Video Progres pe A3: Lotul Zimbor – Poarta Sălajului e aproape gata, dar finanțarea e nesigură. „UMB de data asta chiar vrea să termine…și dacă nu sunt bani”
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 11:58
- Economie
- Ascultă știrea

Pasionații de infrastructură au publicat imagini cu lotul Zimbor – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania A3.
Secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului, lungă de 12,24 km, a atins un grad fizic de execuție de circa 84,10%. Tronsonul este realizat de asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, printr-un contract în valoare de 836,9 milioane lei (fără TVA), finanțat prin PNRR.
Potrivit arenaconstruct.ro, două tronsoane din autostrada A3 Transilvania au stadiul fizic de aproape 90%, dar lucrările nu vor continua să fie finanțate prin PNRR. Până în momentul de față, Departamentul economic – financiar al CNAIR nu a primit alte documente oficiale cu privire la sursa de finanțare pentru finalizarea lucrărilor loturilor aferente loturilor Nădășelu – Zimbor și Zimbor – Poarta Sălajului, dar nici cu privire la rezilierea contractului de finanțare prin PNRR.
„În eventualitatea unor posibile suspendări ale finanțării proiectelor de infrastructură mare care se află în diferite stadii de execuție, lucrările se vor suspenda, iar șantierele vor intra în conservare”, a transmis Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Cei care au vizionat video-ul sunt optimiști și cred că proiectul ar avea totuși mari șanse să fie gata anul acesta.
„Chiar va fi o lucrare frumoasă”
„E clar că o să termine lotul ăsta cât de curând se poate!”
„Super, se mișcă bine”
„Gata și dealul de la Zimbor, pare că au intrat în linie dreaptă”
„UMB de data asta chiar vrea să termine…și dacă nu sunt bani”