Studiu: Peste 35% dintre cei care aplică pentru un job nu vorbesc fluent o limbă străină, iar peste 17% nu au competenţe digitale

Studiu: Peste 35% dintre cei care aplică pentru un job nu vorbesc fluent o limbă străină, iar peste 17% nu au competenţe digitale

Sute de candidaţi aflaţi în căutarea unui loc de muncă au fost solicitaţi să spună, în cadrul unui studiu, care sunt principalele dezavantaje pe care le au în găsirea unui loc de muncă.

Un studiu realizat de o platformă de căutare a unui loc de muncă în cadrul căruia aproximativ 700 de persoane au fost solicitate să facă o evaluare proprie a calităţilor şi dezavantajelor pe care le au atunci când se află în faţa unui posibil angajator arată că ”destul de mulţi candidaţi care nu îşi pot face propria evaluare, nu ştiu care sunt acele calităţi pe care le deţin şi care îi pot ajuta în obţinerea unui job”. 

Dacă până nu demult mulţi dintre cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă considerau că lipsa experienţei este un handicap, acum experienţa este principalul atu pe care cred candidaţii că îl au în ochii unui potenţial angajator atunci când se află în căutarea unui job. 
 
”55,1% dintre participanţii la cel mai recent sondaj derulat de eJobs.ro au pus experienţa pe primul loc într-un top al punctelor forte, fiind urmată, la distanţă considerabilă (8,4%) de carismă, potrivit propriilor evaluări. Flexibilitatea, inteligenţa emoţională, creativitatea şi studiile absolvite sunt alte argumente pe care mizează atunci când se află în căutarea unui job şi despre care cred că le oferă un avantaj competitiv în faţa altor candidaţi care aplică pentru acelaşi loc de muncă”, se arată într-un comunicat al eJobs.
 
În prezent, doar 4$ dintre cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă cred că lipsa experienţei le-ar putea crea probleme la angajare.
 
Necunoaşterea unei limbi străine şi lipsa competenţelor digitale sunt, în schimb, neajunsuri pentru mulţi dintre cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă.
 
”De cealaltă parte, a competenţelor pe care nu le au, dar care i-ar ajuta să fie mai atrăgători în ochii unui nou angajator, 35,5% spun că se simt dezavantajaţi de faptul că nu vorbesc fluent cel puţin o limbă străină de circulaţie internaţională. 28,4% nu au suficientă încredere în ei înşişi, iar asta îi face să piardă teren în discuţiile cu recrutorii, în timp ce 23,9% sunt de părere că ar avea mai multe şanse pe piaţa muncii dacă ar avea o specializare de nişă, iar numărul de candidaţi nu ar fi atât de mare. 17,4% spun că le lipsesc competenţele digitale, iar 12,5% nu ştiu cum să facă managementul oamenilor. 11,3% recunosc că nu sunt suficient de flexibili şi tot la fel de mulţi că au lacune în ceea ce priveşte inteligenţa emoţională”, precizează documentul citat. 
 
De altfel, studiul relevă că cei aflaţi în căutarea unui loc e muncă sunt de părere că pentru angajatori cel mai mult contează abilităţile digitale, în acest moment. 32% cred că angajatorii caută, mai mult decât orice, oameni flexibili, dispuşi să înveţe, să facă reconversie sau să poată acumula cunoştinţe din cât mai multe zone. 29,7% cred că vorbirea fluentă a unei limbi străine este foarte importantă pentru companii, urmată de capacitatea de a manageria o echipă şi de creativitate. Vânzările, capacitatea de negociere şi spiritul antreprenorial – abilităţi pe care în anii trecuţi candidaţii credeau că angajatorii le caută în mod special -, sunt acum menţionate de mai puţin de 20% dintre respondenţi.
 
”Pe acest fond, al conştientizării faptului că există o asimetrie între abilităţile pe care ei le au şi cele pe care le caută angajatorii, 47% dintre participanţii la sondaj spun că plănuiesc să urmeze cursuri sau programe specializate pentru a dobândi competenţe noi. 35% spun că şi-ar dori să facă acest lucru, dar numai dacă ar fi gratuite sau plătite de angajator, iar 7% sunt indecişi din acest punct de vedere”, a declarat Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs.ro.
 
Întrebaţi dacă, în prezent, se află în căutarea unui loc de muncă, 47,6% au răspuns afirmativ. Pentru 38,8%, schimbarea locului de muncă nu este o prioritate, dar sunt decişi să aplice, în cazul în care ar apărea un opţiune mai bună. Doar 13,5% au spus că nu au în plan, sub nicio formă, să facă o schimbare profesională în perioada următoare.
 
Sondajul a fost realizat în perioada iulie-august 2024, pe un eşantion de 700 de respondenţi. 
 
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 22.000 de locuri de muncă.

Comenteaza