Trenurile de călători, supraaglomerate de când cu gratuitatea pentru studenţi

Trenurile de călători, supraaglomerate de când cu gratuitatea pentru studenţi
Iosif Szentes, Directorul general al CFR Călători, a declarat, miercuri, că după intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern prin care se acordă studenţilor gratuitatea transportului feroviar, capacităţile companiei au devenit insuficiente.

"Trebuie să recunoaştem că, după intrarea în vigoare a HG 42, care acordă gratuităţile pentru studenţi, capacităţile noastre de transport au devenit insuficiente. În prima lună de aplicare a acestei măsuri, numărul abonamentelor eliberate către studenţi a crescut de patru ori, iar numărul studenţilor care au călătorit astfel a crescut cu 75%. Majoritatea studenţilor folosesc serviciile de trenuri InterRegio", a declarat Iosif Szentes la conferinţa „Transporturi şi Infrastructură" organizată de revista Capital, relatează Mediafax.

Iosif Szentes a mai spus că la supraaglomerarea capacităţilor de transport va contribui şi revenirea unor călători care în trecutul apropiat renunţaseră la calea ferată, descoperind că între timp s-au îmbunătăţit condiţiile de transport.

Potrivit directorului general al CFR Călători, compania pune în circulaţie 1.300 de trenuri pe zi şi cererea cea mai mare se manifestă pe rutele lungi, deservite de trenurile InterRegio.

Pe de altă parte, având în vedere provocările generate de liberalizarea pieţei de transport feroviar, Iosif Szentes a spus că sistemul românesc „ori se va prăbuşi în 2019, ori se va reseta".

 

Comenteaza