Aceşti doctori grăbiţi şi preocupările lor puturoase

Câţiva activişti (interesaţi, îndeosebi, în probleme de mediu) au protestat afişând mai multe pancarte pe care doctorii de faţă au putut citi, printre altele „No awards for dirty lobbysts" („Fără premii pentru lobby-iştii murdari") sau „Verheugen, go frack yourself!" (înjurătură tandră de extracţie anglo-saxonă şi cu aluzii la tehnologia fracturării hidraulice, folosită la exploatarea gazelor de şist). Din fericire, ca să nu se simtă ignorat, activiştii l-au întâmpinat şi pe dl. Ponta cu tricouri inscripţionate „Copy" şi „Paste", aducându-i aminte că „la Cluj nu e doctor".

Dl. Verheugen a făcut parte din Comisia Europeană (CE) în două componenţe ale sale. Până în 2004, a fost Comisarul pentru Extindere, poziţie din care România l-a cunoscut mai bine şi tocmai pentru contribuţia sa în acea perioada i s-a oferit, chipurile, titlul la UBB. Ulterior, în prima Comisie Barroso, până în 2009, a fost vice-preşedinte al Comisiei şi Comisar pentru Industrie şi Antreprenoriat. La scurt timp după încheierea celui de-al 2-lea mandat, a fondat, împreună cu fosta şefă de cabinet (şi amantă, spun gurile rele şi bine informate) Petra Erler, o companie de lobby cu sediul la Potsdam şi activităţi la Bruxelles („European Experience Company"), lăudându-se cu expertiza şi cunoştinţele sale din nucleul dur al proceselor de luare a deciziilor la nivelul UE. Mai mult, a fost angajat pe alte patru poziţii înalte în diverse organizaţii private: Senior Adviser şi Vice-preşedinte al Royal Bank of Scotland, membru în Consiliul Consultativ Internaţional al gigantului industriei de lobby Fleishmann-Hillard, consultant al Uniunii Camerelor şi Burselor de Mărfuri din Turcia, precum şi la un alt grup german de lobby. Codul de Conduită al Comisarilor îl obliga să anunţe de îndată CE în cazul fiecărui post nou ocupat după încheierea mandatului, însă d-lui. Verheugen puţin i-a păsat. Nu s-a sinchisit nici să anunţe implicarea sa şi a d-nei. Erler într-o firmă de lobby. După ce a fost sesizată de către un ONG, CE a demarat o investigaţie frugală, la finalul căreia i-a permis fostului comisar să ocupe funcţiile respective, deşi cazul a stârnit în continuare controverse majore, întrucât conflictul de interese părea mai mult decât evident.

Mult mai interesantă a fost odiseea companiei de lobby - ea arată că, finalmente, apucăturile politicienilor noştri nu vin din neant şi că au avut din plin de unde să înveţe, ca de la nişte doctori Honoris Causa ce se află. Erler şi Verheugen au înfiinţat compania încă din primele luni ale lui 2010, dar CE nu a fost înştiinţată oficial, potrivit procedurilor. În cadrul investigaţiilor descrise mai sus, dl. Verheugen a trebuit să-şi prezinte poziţia către Secretariatul General al CE, trimiţând la 29 aprilie documentul taman de la un număr de fax al companiei proprii, despre care, în continuare, nu scosese un cuvinţel. După ce ziariştii germani de la Handelsblatt au descoperit aceste informaţii privind implicarea fostului comisar în industria de lobby, Petra Erler le-a catalogat drept „basme" şi „insinuări mincinoase". Abia în 30 august, compania şi dl. Verheugen au informat CE, după încă un articol apărut în presa germană. Săptămânalul „Wirtschafts Woche" a dezvăluit că firma nu era înscrisă nici în registrul de lobby de la Bruxelles, întrucât susţinea că „nu se angajează în niciun fel de activităţi de lobby". Pe această bază, dl. Verheugen i-a acuzat pe protestatarii de ieri că sunt prost informaţi şi că el nu face lobby defel. Dar, culmea, toate serviciile cu care se laudă compania sa sunt indiscutabil circumscrise tocmai lobby-ului pur şi dur: „recomandări strategice în domeniul politicilor UE şi pe alte teme politice", „susţinerea eforturilor partenerilor în aria PR-ului şi a afacerilor europene", "soluţii creative şi cele mai bune strategii pentru succesul Dvs. în relaţie cu instituţiile europene", câtă vreme CE defineşte lobby-ul drept „acţiuni iniţiate cu scopul influenţării politicilor europene şi a proceselor de luare a deciziilor". Pardon?

Investigaţia a durat o jumătate de an. Comisia Ad-Hoc de Etică de pe lângă CE a avizat negativ propunerea de a-i permite d-lui. Verheugen să îşi continue activitatea în cadrul companiei. Concluzia Comisiei spunea negru pe alb: „va fi inevitabil ca spectrul larg de activităţi să prilejuiască, la un moment dat, suprapunerea directă a activităţii companiei cu aria de competenţă anterioară a Comisarului, într-o măsură prea mare pentru ca situaţiile să poată fi tratate individual, de la caz la caz. Prin urmare, activitatea asupra căreia ne pronunţăm este incompatibilă cu prevederile Art. 245(2) [din Tratatul UE]." Comisia nu a luat în seamă avizul şi, la 31 ianuarie 2011, a decis să-i permită d-lui. Verheugen să-şi continue lobby-ul, stârnind ecouri ce se mai aud chiar şi azi.

Decizia a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât dl. Verheugen nu s-a sfiit să sfideze cu neruşinare Comisia. Întâi, a refuzat în mai multe rânduri să ofere informaţii clare despre cu ce se ocupă compania. Apoi, a insistat să susţină că nu ar fi trebuit să notifice CE despre implicarea sa în companie, întrucât Codul de Conduită îi obligă pe foştii comisari să anunţe doar „ocupaţiile" nou apărute, nu implicarea de natură financiară într-o companie sau deţinerea acesteia. Deci, nu este angajat, ci patron, iar Codul nu i se aplică. O găselniţă lingvistică de doi bani, care nici măcar nu se baza pe realitate, întrucât în Registrul German al Companiilor atât Verheugen, cât şi Erler sunt trecuţi drept directori generali („Geschäftsführer"), deşi pe site-ul companiei fostul comisar a avut grijă să se pună la adăpost, numindu-se „non-executive managing director". Finalmente, companiei sale i s-a interzis să aibă de-a face direct cu fostul său portofoliu de Comisar şi cu vreo 400 de companii care au beneficiat direct de decizii formulate şi adoptate în vremea mandatelor sale. Practic, CE a închis ochii la implicarea frustă a unuia dintre cei mai puternici comisari ai săi în activităţi de lobby, dându-şi probabil seama că, în afara situaţiei în care cel acuzat de posibil conflict de interese cooperează şi se retrage singur, nu are pârghiile legale să-l facă să renunţe la activităţile suspectate, ci poate doar să propună Curţii Europene de Justiţie să-i retragă pensia şi celelalte beneficii. Deci, să-i ia boii de la bicicletă, după o sumedenie de proceduri cronofage, tipic europene.

Printre cele mai recente contribuţii ale d-lui. Verheugen la lobby-ul european se numără participarea la nişte seminarii în Polonia şi Cehia, pe tema perspectivelor politicilor energetice comune ale UE, în cadrul cărora a militat deschis pentru o mai mare deschidere a statelor membre către exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice (fracking). Deşi anul trecut pe vremea asta dl. Ponta strângea voturi doldora acuzând guvernul Ungureanu că pune în pericol oamenii prin faptul că se pregătea să permită utilizarea tehnologiei în România fără consultare publică prealabilă, recent s-a răzgândit brusc, tot fără consultare publică, punând asta pe seama "experienţei poloneze" (Polonia este aproape complet dependentă de importurile de gaze din Rusia şi de industria energetică proprie, înalt poluatoare, bazată pe exploatarea cărbunilor). În Europa, frenezia gazelor de şist este în creştere: Belgia, Austria, Germania sunt ţările cel mai recent intrate pe harta marilor companii energetice. Altfel, chiar marţi, Polonia a anunţat că a adoptat măsuri prin care să înlesnească procesul de autorizare a forajelor, inclusiv prin scutirea companiilor de a mai întocmi studii de mediu care să vizeze întregul perimetru asupra căruia deţine licenţă, ci exclusiv pentru situl de foraj în sine, iar regimul fiscal a fost şi el relaxat. În anii trecuţi, eforturile de lobby ale susţinătorilor fracking-ului (inclusiv compania d-lui. Verheugen) s-au concentrat în cea mai mare măsură asupra Poloniei, ştiind bine că Varşoviei îi arde buza şi se află în cea mai delicată situaţie dintre ţările europene din punct de vedere al securităţii energetice. Finalmente, eforturile sunt răsplătite, iar Polonia va deveni un precedent ce le va fi extrem de util în viitor. Constat doar că dl. Verheugen poate fi unul dintre cei care, alături de gen. Wesley Clark, vor călători în curând tot mai des prin România, încercând să ne convingă că ne vor şi ne-au vrut totdeauna binele, deşi noi, ca nişte nerecunoscători ce suntem, îi primim cu proteste.

Această lipsă patologică a transparenţei în privinţa politicilor publice care interesează în maximă măsură pe toată lumea se moşteneşte de la un guvern la altul, după cum vedem, iar năravul pare să fie o regulă bine răspândită şi la case mai mari. E bine măcar să ştim la ce să ne aşteptăm. Altfel, mă întreb doar dacă nu cumva UBB-ul ar fi trebuit să stea deoparte în povestea asta politică şi puturoasă, iar dl. Rector Ioan Aurel Pop să dovedească mai puţină infatuare comentând protestul de ieri: "Se cuvine să fim blânzi şi să-i iertăm pe cei care azi, la 20 de ani, mai au de învăţat ce înseamnă trecut, prezent şi viitor." Oare despre trecutul recent al d-lui. dr.h.c. Günter Verheugen, despre prezentul fracking-ului şi despre viitorul perimetrelor exploatabile ce i s-o fi spus d-lui. Rector?