Doi într-o barcă. Klaus Iohannis şi Alina Gorghiu

Nu stiu cat de buni aliati sunt cei doi. A trecut destul de mult timp de cand Klaus Iohannis a impins-o, la presedintia PNL, pe Alina Gorghiu. Si sunt semne ca, pe parcurs, presedintele s-a indepartat de partidul care l-a adus la Cotroceni.

Si ca este dispus sa aleaga orice varianta care il poate ajuta mai bine sa gestioneze Romania, intr-un moment de criza interna si externa. Si poate ca asa este si bine. Pe de alta parte, cei doi raman legati unul de altul, in aceeasi barca. In sensul ca, in aceste zile, fiecare isi joaca credibilitatea. Pe termen lung.

Alina Gorghiu este pusa la grea incercare. Eliminarea lui Sorin Oprescu de la conducerea Primariei Generale a Capitalei o plaseaza in epicentrul unei batalii cardinale. Va face fata? Pe de alta parte, Klaus Iohannis, hartuit in plan intern de inconsistenta unor institutii si de lipsa clara a unei perspective de rezolvare politica, in timp util, a crizei Guvernului, este si el testat intr-un examen decisiv. Cel legat de criza refugiatilor.

Asadar, pe neasteptate, doua evenimente diferite ii pun cei doi oameni politici, presedintele Romaniei si co-presedintele celui mai puternic partid din Romania, inca in opozitie, in situatia de a lua decizii rapide, extrem de importante, atat pentru viata politica din Romania, cat si pentru propria lor cariera. Intr-un caz, cel al Alinei Gorghiu, marea capcana poate fi premierul mort, Victor Ponta. In cel de-al doilea caz, capcana este si mai amenintatoare. Ea este plasata de Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene. Doi adversari cat se poate de diferiti, dar a caror actiune finala poate conduce la decesul politic, atat in cazul Alinei Gorghiu, cat si in cazul lui Klaus Iohannis. Asa ca, printr-un exceptional concurs de imprejurari, din nou, intr-o maniera insolita, cei doi au de dat, impreuna si separat, un dificil examen politic.

Cazul Alinei Gorghiu poate fi comparat cu cel al unui jucator de poker, care se trezeste, pe neasteptate, in mana, cu o coarda royala. Cu posibilitatea de a obtine, jucand curajos, chinta royala. Cea mai mare carte posibila. Dar ce inseamna, in cazul Alinei Gorghiu, joc curajos? Fie ca o spune, fie ca nu o spune, iar daca o spune, fie ca o spune acum, fie ca o spune mai tarziu, singura formula de joc curajos, care o poate duce la un castig exceptional, este sa candideze la alegerile locale pentru functia de Primar General al Capitalei. In felul acesta ar demonstra ca este un jucator politic puternic, de prim rang, curajos si stapan pe situatie. Iar daca va castiga, isi va asigura, pentru viitor, o platforma politica extraordinar de puternica. Va fi, cu adevarat, omologata si pentru mult timp in functia de sef al PNL si, mai devreme sau mai tarziu, va ramane singurul sef. Pur si simplu, un urmas al Bratienilor. Primul de sex feminin. Dupa care i se deschid toate celelalte perspective - atat posibilitatea de a deveni, intr-o buna zi, prim-ministru, lasandu-si un succesor la Primaria Generala a Capitalei, cat si exceptionala sansa ca, la incheierea mandatului sau mandatelor lui Klaus Iohannis, sa devina prima doamna din istorie care, in acelasi timp, va fi presedintele Romaniei. Daca insa ezita prea mult sau lasa sa-i scape aceasta ocazie unica, cariera ei politica, cel putin in acest registru, inceteaza. Partidul o va simti slaba si, mai devreme sau mai tarziu, o va inlocui. Adversarii politici nu ii vor mai acorda respectul cuvenit. Si nici macar pentru Klaus Iohannis ea nu va mai functiona ca un adevarat jucator sau partener, terenul de lupta urmand sa fie acaparat de Vasile Blaga.

In aceasta batalie presupusa, Alina Gorghiu are doi adversari, unul dintre ei fiind discret, iar celalalt isteric. Adversarul discret se afla chiar in propriul partid. Varful de lance fiind Cristian Busoi. Cel desemnat, inaintea cataclismului Oprescu, sa reprezinta PNL in batalia electorala pentru Primaria Generala a Bucurestiului. Un candidat de sacrificiu. Ales pentru a pierde onorabil. Si pentru a nu atrage prea multe consecinte negative asupra partidului. Dar acum, acest personaj politic sters este pe cai mari. Prin caderea lui Oprescu, care altfel i-ar fi barat orice sansa, acum, Busoi ar putea, la limita, castiga. Dar simte si el ceea ce simte toata lumea care face, cat de cat, o analiza. Ca o simpla decizie a Alinei Gorghiu si respectiv a PNL ar putea sa-i taie craca de sub picioare. Asa ca, in aceste zile, Busoi face lobby pentru a o descuraja pe propria presedinta de partid. Al doilea adversar este, insa, redutabil. Este vorba de Victor Ponta. Care o ataca, in ultimele zile, la baioneta si deloc intamplator pe Alina Gorghiu. Ultima manifestare de acest fel constituie si o reala provocare. La care Gorghiu a raspuns relativ bine. Victor Ponta, in calitatea sa de inca premier al Romaniei, a atacat furibund un post de televiziune, sub pretextul ca nu si-a platit impozitele la stat. Uitand de celelalte posturi aflate in situatii asemanatoare. Si a incercat sa lege aceasta situatie de PNL. In sensul ca, vezi Doamne, PNL ar proteja respectiva televiziune, in schimbul unei sustineri politice. Dar cum ar putea sa faca asta un partid aflat in opozitie, in timp ce, tot ce inseamna control financiar este apanajul chiar al Guvernului condus de Victor Ponta? In spatele acestui atac nu pot sa nu observ, deopotriva, o dorinta ferma a premierului, care inca conduce politic o parte din PSD, de a-si impiedica adversarul politic sa ia decizia de a candida la Primaria Generala a Capitalei si, pe de alta parte, o stare de isterie, in spatele careia se ascunde disperarea lui Victor Ponta.

Nu va fi prea greu pentru Alina Gorghiu sa depaseasca, cu superioritate, cele doua piedici, in calea ascensiunii ei.

Cat il priveste pe Klaus Iohannis, acesta nu are, pentru moment, nicio posibilitate de a dirija, asa cum doreste, lucrurile in tara, in sensul strangerii randurilor clasei politice si a societatii, in general, intr-un moment in care conjunctura ne poate fi cat se poate de favorabila si, in acelasi timp, cat se poate de nefavorabila. Si totul, in functie de propriul nostru comportament. In schimb, Klaus Iohannis este silit, acum, sa poarte o batalie neasteptata si dura, in plan extern. Si nu cu oricine. Ci chiar cu Jean-Claude Juncker care, facandu-se ca nu intelege sau ca uita procedurile Uniunii Europene, prin care consensul este decisiv atunci cand se ia orice decizie, incearca sa impuna cu forta, unui al patrulei Reich, sacrificii din partea unor state in chestiunea marelui exod de populatie. Pentru prima data, in scurta sa cariera de presedinte al Romaniei, Iohannis este pus in situatia de a lua o decizie pe care romanii o vor saluta si o vor sustine, pentru ca este singura rezonabila in ceea ce priveste aceasta tara, dar absolut dezagreabila si scandaloasa pentru un Juncker, transformat in dictator european, in spatele caruia, de buna seama, sta troica Germania - Franta - Olanda.

Examenul pe care trebui sa-l dea in aceste zile Klaus Iohannis este sa ramane consecvent cu declaratia sa ca nu va primi niciun refugiat mai mult decat locurile de cazare existente, in timp ce Juncker ii cere ca Romania sa-si asume, pentru moment, o responsabilitate de trei ori mai mare decat poate sa duca. Este o decizie dramatica si care presupune mult curaj. Cu atat mai mult cu cat, se misca in ape tulburi. Daca ne gandim ca, nefacand schimbarile necesare si potrivite la Serviciul de Informatii Externe, nici nu beneficiaza de informatii consistente. La fel cum de la SRI, in ciuda faptului ca a numit un director potrivit, nu-i vor veni informatiile credibile de care are nevoie, atata timp cat conducatorii operativi au ramas aceeasi.

Si iata cum si iata de ce, purtandu-si crucea, fiecare in felul lui, cei doi oameni politici, Klaus Iohannis si Alina Gorghiu s-ar putea reintalni, intr-un viitor apropiat, intr-un parteneriat solid si durabil. Sau nu.