Nu este deloc de ajuns.
În clipa de faţă, nimic din ce ar putea să facă sau să nu facă liderii politici nu va fi de natură să calmeze apele. Oamenii vor continua să iasă în stradă sau, dacă nu, măcar să creeze o presiune constantă în aşa fel încât la un semn ar putea fi din nou acolo, hotărâţi să-i măture din nou. Propriu-zis, protestul de marţi seara nu i-a ţintit personal pe Ponta, Oprea, Piedone etc, ci pe ceea ce reprezintă ei. Aşa cum simţim cu toţii, cei din stradă au înţeles de mult, iar acum o exprimă răspicat, că nu mai suntem dispuşi să tolerăm o elită politică decuplată, dezumanizată, pusă pe căpătuială şi dispusă să-şi vândă şi sufletul doar pentru a se autoreproduce la masa bucatelor.
Este generaţia care, după atâtea zeci de ani, a reuşit să facă legătura dintre corupţie şi crimă, cu tot lanţul cauzal care le uneşte, deşi pentru asta a fost nevoie de o exemplificare sfâşietor de limpede. Au mai fost identificaţi şi alţi criminali, precum incompetenţa, pupincurismul până la sufocare, impostura şi plagiatul, suprapopularea instituţiilor cu membri de partid fără alte calităţi care să-i recomande, alcătuirea în timp a unor clici infecte care a capturat puterile statului şi informaţia şi ne-au indus tuturor impresia că lupta nu are rost, fiindcă e pierdută din start. Aşa puteau să moară într-o clipită zeci de poliţişti în fruntea unor coloane ilegale, sute sau mii de oameni pe o autostradă prăbuşită, sate întregi sub un şuvoi toxic în avalul unei mine de aur sau alte sate în calea unor puhoaie nestăvilite, scăpate de zăgazul pădurilor care nu mai sunt. Tot aşa vor muri sute, mii, zeci de mii de oameni la următorul mare cutremur.
S-a produs scurtcircuitul social. O masă critică şi activă a populaţiei ştie acum ce şi cine ucide şi e hotărâtă să nu mai accepte ucigaşi în fruntea statului, indiferent din ce partid s-ar trage. De pildă, vor şti că între ineptul traseist Vochiţoiu, care face băşcălie live făcându-se că-l confundă pe primarul de la sectorul 4 cu grăsunul care se lupta cu infractorii în filmele B din anii '70, şi liberalul Calimente, care a spus că „dacă strada nu ne vrea nici pe noi, atunci să-i voteze pe bulgari" nu este nicio diferenţă. Mai devreme sau mai târziu, vor înţelege că dezumanizaţii de azi trebuie să fie înlocuiţi cu oameni dintre ei şi să le acorde încredere şi sprijin. Această societate civilă, spontană, aglutinată pe Facebook, sceptică faţă de autoritate şi refractară la reguli absurde sau neexplicate îndeajuns, dar flămândă de reguli simple, clare, limpezi pe care le e dor să le respecte, neîncrezătoare în presa tradiţională, dar destul de critică şi cu mesajele în cascadă dinspre noile media, va trebui să îşi asume, prin reprezentanţi, adevărata povară a puterii.
Asta e utopie. La fel şi alegerile anticipate şi speranţa deşartă că acestea vor rezolva toate problemele sau că parlamentul care ar urma s-ar umple dintr-odată numai cu virtuoşi. Lucrurile sunt, matematic, simple. Parlamentul ăsta nenorocit este o reflectare fidelă a masei alegătorilor, cu precizarea că realităţile electorale manifestă o inerţie mare la schimbare, chiar mai mare decât a societăţii în ansamblu, cu ani buni în urma ei. Păcat că sincronizarea nu poate să se producă fără astfel de evenimente tragice, fără scurtcircuite, fără pahare umplute și mici sau mari revoluţii.
Nimic nu ne garantează că viitorii lideri politici care vor popula instituţiile vor fi mai buni, dar sunt unele indicii care ne pot face optimişti.
De pildă, 3-4 milioane de români trăiesc şi muncesc în străinătate. Pentru ei, metastazarea vieţii politice din România şi a mecanismelor de putere se văd cel mai limpede. Cu ani în urmă, ei au fost primii care au început emanciparea celor din ţară, nu doar prin discuţii şi pilde personale, ci prin bani lichizi, care s-au transformat într-o marginală creştere a calităţii vieţii celor rămași acasă. Anul trecut, au fost 5 milioane de români care au ieşit din ţară cel puţin pentru o zi, în scop turistic, la muncă sau la studii. Prin ei, România s-a conectat la o altă paradigmă a relaţiei dintre stat şi cetăţean, mai mult, şi-a însuşit deprinderi sociale aproape exotice pentru spaţiul nostru, pe care şi le doreşte acum aplicate şi aici pe scară largă. Nevroza colectivă la care s-a ajuns din pricina diferenţelor ireconciliabile dintre aşteptările masei critice şi oferta elitei politice nu putea conduce decât aici. Şi an de an, masa critică devine tot mai mare, iar prăpastia tot mai adâncă.
Sunt aproape patru ani de când România a reînceput să iasă în stradă. Şi atunci, ca şi acum, nu nevoile primare au fost declanşatoarele revoltei. Nu s-a ieşit de foame sau de frig, ci de umilinţă şi revoltă împotriva abuzului şi neamprostiei. Scriam atunci: „Se spune că un bloc prin canalele căruia mişună puzderie de colonii de gândaci, care stau la ascunziş pe timpul zilei şi terorizează locatarii când e somnul mai dulce, băgându-li-se prin urechi, nări, gură, punga de pâine, frigider, instalaţii, pe pernă, sub pătură, peste tot, poate scăpa definitiv de molimă doar dărâmând toată şandramaua. Altfel, colonia se reface din ouăle puse bine la păstrare pentru situaţii de calamitate. Din 1990 încoace, colonia se reface tot mai sănătoasă şi îşi dezvoltă anticorpi care să anihileze contraatacurile oamenilor scârbiţi de invadatori. La fel ca într-un bloc năpădit, disconfortul cel mai mare al oamenilor nu îl provoacă musai pagubele obiective pe care le fac gândacii - pâinea care trebuie aruncată la coş, onorariul instalatorului chemat să desfunde instalaţiile de gaze şi apă, tuburile de aroxol cumpărate periodic de la supermarket -, ci greaţa organică pe care o provoacă viermuiala lor nocturnă, trepidaţiile nervoase ale târâtoarelor pe pielea adormită, coşmarurile pe care le naşte imaginaţia, dar care ar putea deveni realitate într-o noapte obosită şi lipsită de vigilenţă. Pur şi simplu, unii îşi pierd mintea de scârbă, dezvoltă fobii, contractează boli transmisibile, viaţa lor se schimbă radical sub imperiul convieţuirii nedorite cu paraziţii.
Revoluţia respinge orice gândac şi aşteaptă sclipirea din ochii noului lider. Planul, nisipul, cimentul, organizarea, fundaţia, pereţii, acoperişul. Revoluţionarii abia aşteaptă să pună osul la ceea ce va fi noua lor locuinţă. Sunt dispuşi să-şi irosească tinereţea, numai să apară cel în care să aibă încredere. Sunt clipele în care, ca într-un joc video, se trece la nivelul următor, întotdeauna mai greu de depăşit decât cel inferior lui. Sunt momente istorice în care se nasc noii lideri, noile paradigme care vor constitui fundaţia pentru zeci de ani de acum înainte. Mai repede sau mai târziu, gândacii de astăzi vor fi lăsaţi în urmă. Revoluţia, de catifea sau sânge, este cea care are de ales ce şi pe cine va pune în loc."
Nimic nu s-a schimbat fundamental. Atâta doar că oamenii sunt mai mulţi, în vreme ce gândacii din ce în ce mai infecţi.
Între oameni şi gândaci, se află cineva care trebuie să-şi aleagă definitiv tabăra: Klaus Iohannis.
***
Fuck all your wicked corruption
It's been there since our inception, but we couldn't see
All the times we've felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we've been locked away
And there was nothing left to say
Until today
Goodbye to Gravity - The Day We Die
