Aceasta, cu atât mai mult cu cât Regele a luat decizii în momente cruciale ale istoriei și aparținea nu doar istoriei naționale, ci și celei europene.
Regele Mihai aducea, în peisajul încă tulbure de după 1989, o altă privire asupra realităților, alte repere și o perspectivă proprie. Într-un context populat cu prea multe persoane de slabă pregătire pentru răspunderi publice și gata să relativizeze orice valoare, ajunse la decizie, Regele Mihai a reprezentat o viziune articulată și de departe impunătoare, pe care, în condițiile pluralismului perioadei, cei mai mulți români au prețuit-o, dincolo de afilieri politice. În vreme ce democrația și justiția, reangajate după cotitura istorică din decembrie 1989, sunt reduse și astăzi la chestiuni de tactică politică, Regele Mihai le-a privit în lumina principiilor ce le stau la temelie. Și sub acest aspect, manifestarea sa a fost efectiv a unui rege ce-și asumă soarta țării, iar discursul pe care l-a susținut în Parlamentul României este expresia cea mai elocventă.
Ca ministru din partea Convenției Democratice, am fost, firește, în contact cu monarhiștii acelor ani și cu oameni care avuseseră legături directe cu Casa Regală în anii postbelici. Am avut însă prilejurile unor întâlniri nemijlocite cu Regele Mihai în două calități.
Ales președinte al PNȚCD, am fost invitat de Majestatea Sa la o discuție asupra stării și evoluției României în 2001, la Palatul Elisabeta. Ceea ce mi-a atras luarea-aminte a fost o proaspătă și lucidă analiză a situației din țară și din Europa acelor ani. Regele era bine informat asupra stărilor de lucruri și, beneficiind de realismul care l-a caracterizat, punea diagnosticul exact și întrevedea soluția principială. Cu adevărat impresionante au fost, peste toate, buna cunoaștere a instituțiilor și pledoaria sa pentru un stat funcțional și democratic, bazat pe tripartiția reală a puterilor. Într-un context cu multă retorică, adesea în dauna realizărilor efective, unii sau alții voind de fapt să-și lărgească trasee de putere nelegitimă, cum se petrec lucrurile și astăzi, Regele Mihai a reprezentat o abordare ancorată natural în tradiții de libertate, dreptate și solidaritate, în care structurarea pluralistă a statului și democrația nu erau doar ceva din viitor, ci premisa solidă de la care trebuie plecat astăzi. El a reprezentat continuu o alternativă la democrația butaforică a numeroșilor păturici, cațavenci, venturiani, grobei, cu care România nu a încheiat socotelile nici în zilele noastre.
Reacomodarea cetățenilor cu ideea monarhică nu a fost de pe o zi pe alta, nici la începutul acestui secol. Ca rector al Universității „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, împreună cu colegii mei, am luat hotărârea de a rupe și mai mult lanțul rezervelor și de a-l aduce pe Rege în mijlocul vieții unei instituții majore și, cu aceasta, al vieții publice din țară, ca semn al unui sănătos pluralism. Ca urmare, l-am invitat pe Rege să accepte titlul de Doctor Honoris Causa Extraordinar al Universității clujene. A fost primul astfel de titlu acordat Regelui Mihai de o universitate din țară. Am simțit ca o datorie să procedăm în acest fel din multe rațiuni, inclusiv acelea că regele Ferdinand I inaugurase Universitatea românească din Cluj în 1918, că prințul moștenitor Mihai îl însoțise pe Regele Carol al II-lea la inaugurarea unor edificii în perimetrul Universității, că mulți concetățeni din împrejurimi au trăit cu idealul unor instituții normalizate întreaga lor viață.
Din vizita Regelui Mihai la Universitatea „Babeș-Bolyai" am păstrat filmul, inclusiv filmul discursului Regelui în Aula Magna în care vorbiseră altădată predecesorii săi. Discursul rostit de Rege pe 12 aprilie 2003 la Universitatea clujeană mi se pare unul dintre cele mai semnificative pe care le-a rostit în ultimele decenii. El atestă încă o dată anvergura opțiunilor de om de stat cu convingeri democratice ale Regelui Mihai. Punem la dispoziția cititorilor întregul text al discursului Regelui Mihai din Aula Magna a Universității clujene.
„Doamnelor și domnilor.
Aș vrea să vă mulțumesc mai întâi de toate pentru onoarea pe care Universitatea «Babeș-Bolyai» mi-o face în această zi. În ciuda diferențelor de vârstă, Regina și cu mine ne-am simțit întotdeauna acasă în orice universitate pe care am vizitat-o în țara noastră de-a lungul anilor.
Să nu uităm că primii oameni care au ieșit în stradă să înceapă Revoluția pentru a înlătura regimul dictatorial au fost studenții și personalul academic, majoritatea dintre ei născuți în perioada comunistă. Ei au fost cei care au refuzat dictatura și au fost primii care au aprins flacăra democrației în România.
Atunci când a fost posibil să ne întoarcem în țară, am fost impresionat de numărul mare de studenți care ne-au întâmpinat și ne-au urat «Bine ați venit!». Aș spune că studenții reprezintă doar viitorul. Adesea, în ultimii douăzeci de ani, ei au fost conștiința noastră, verticalizând istoria și tradițiile și aducându-ne aminte de atâtea lucruri care trebuie încă îndeplinite.
Instituția în care ne aflăm astăzi este poate cel mai evident exemplu al legăturilor României cu întregul continent european, cu întreaga familie a națiunilor europene. Această instituție a fost, de-a lungul timpului, una imperială, în perioada austriacă și austro-ungară, una maghiară și română. A fost, de asemenea, calvinistă, catolică și ortodoxă. Ea are învățătură în multe limbi și a luptat pentru autonomia ei împotriva multor guvernări, incluzând în unele perioade chiar și guvernul de la București. Este o instituție cu tradiție și, în același timp, una foarte nouă. Universitatea «Babeș-Bolyai» este încă locul de întâlnire a diferitelor naționalități și a suferit de asemenea loviturile războiului și dictaturii care s-au abătut asupra Europei Centrale și de Est în ultimele șapte decenii. Dar a supraviețuit mândră și neschimbată, la fel ca țările acestei părți a Europei. Eu, prin dumneavoastră, le spun tuturor românilor că instituția aceasta reprezintă istoria întregii noastre țări, concentrată, respectată în spațiul academic.
Am urmărit îndeaproape și cunosc bine eforturile întreprinse după căderea dictaturii de către Universitatea «Babeș-Bolyai» pentru a-și deschide drumul spre viitor. Aceste eforturi sunt serioase și profunde. Fără a dori să ating latura politică a problemei, vreau să vă spun că decizia de a menține Universitatea împreună, unită, a fost corectă și justificată. Celor care sunt afectați încă de această problemă, aș vrea să le spun că dispute similare au avut loc peste tot în Europa. Oriunde pe acest continent experiența lasă în urmă ideea că oamenii trebuie să mențină o puternică identitate cu statul lor și, totodată, să caute să respecte individualitatea diferitelor comunități.
La sfârșitul acestui deceniu, țara noastră va fi atât membru NATO, cât și al Uniunii Europene. Multe dintre disputele care ne-au preocupat în trecut vor deveni irelevante. Limba română și limba maghiară vor deveni oficial limbi ale Uniunii Europene, vorbite în toate instituțiile europene de aici până la Bruxelles.
Noi suntem cei care vor trebui să găsească cea mai bună soluție pentru dezvoltarea sistemului educațional din România. Nu există formule magice care să fie aplicate în spațiul european, dar pasiunile și confruntările vor fi greu de închipuit. Diferitele naționalități din țara noastră au suferit în timp, fie datorită politicilor guvernamentale deliberate, fie datorită neglijării. Aș dori să vă promit astăzi că, atât timp cât voi trăi, voi fi dedicat protejării tuturor comunităților acestei țări, conservării tradițiilor, culturii și limbilor.
Niciodată nu am crezut că diversitatea etnică aduce prejudicii țării noastre. Dimpotrivă. Toleranța și acceptarea diversității etnice ne fac mai bogați, ne fac parte integrantă a familiei europene a națiunilor. Sunt încântat că Universitatea «Babeș-Bolyai» este privită în Europa ca fiind un model la fel de tolerant. Rectorul Universității «Babeș-Bolyai» împreună cu corpul profesoral au găsit o formulă fericită de a răspunde exigențelor universitare care să le dea demnitate celor care slujesc aici învățământul superior. Acest succes se va răsfrânge asupra comunității locale și va fi un exemplu pentru întreaga țară.
Doamnelor și domnilor, aș dori să închei cuvântul meu prin a vă mulțumi încă o dată pentru această onoare. Eu nu privesc acest gest ca fiind o recompensă, ci, mai degrabă, o legătură între generațiile care au suferit pentru a vedea România prosperă, astfel încât noua generație care se află astăzi în fața noastră să se bucure de roadele acestei prosperități în deceniile care urmează. Legătura este între noi toți, indiferent de naționalitate, limbă și tradiții, și de aici cel mai important câștigător rămâne România."
