Pe 8 august 2014, instanța supremă îl condamna pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare. Pe lângă asta, instanța a mai dispus recuperarea prejudiciului calculat la vreo 60 de mil. EUR și, în plus față de toate astea, confiscarea de către stat a bunurilor produse prin încălcarea legii, respectiv prin infracțiunea de spălare de bani, reținută în sarcina condamnatului. Aici ajungem la cheia întregului circ din aceste zile.
În cazul de față, bunurile supuse confiscării au fost sediul Grivco și cel al Antenei 3, care trec în proprietatea publică a statului, "libere de orice sarcini", fără obligații juridice, adică orice (sub)închiriere, comodat, ipotecă, servitute etc. devin nule. În toate cele 18 luni trecute de atunci, statul român a fost și este în continuare proprietar al clădirilor, deși în incinta lor activitățile preexistente continuă să se desfășoare nestingherit, fără ca cineva să întreprindă cel mai mic gest de a elibera clădirile, cu forța sau cu vorba bună, prin clemența fostului șef de la Fisc, Gelu Diaconu, pus în funcție de Victor Ponta.
Pe 8 februarie, în preziua debarcării sale după ce a fost prins cu fofârlica în dosarul de ciordeală al proaspăt-scăpaților deputați Mădălin Voicu și Nicolae Păun, dl. Diaconu începe procedura de "evacuare voluntară" a celor care ocupă clădirile, iar la o săptămână distanță se declanșează circul mediatic marca Antena 3 la care asistăm de luni încoace. A pus bomba, a aprins fitilul și a plecat.
Noul șef ANAF este prins la mijloc: nu poate retrage decizia, nu o poate nici amâna, nici schimba, de vreme ce procedura era pornită, că ar însemna un abuz în funcție. Între timp, în laboratoarele A3 s-au copt scenariile punerii în scenă a șaradei cu oprimarea unui trust de presă prin obligarea de a-și schimba sediul în 5 zile, termenul prevăzut de altfel în Codul de Procedură Civilă.
Realitatea legii spune că evacuarea voluntară este o variantă "soft", o procedură de evacuare fără folosirea forței, care, dacă nu este urmată de eliberarea spațiului, poate să capete forma silită, însă doar printr-o decizie a unei instanțe. Așadar, în această privință, este abuziv să se vorbească despre suprimarea Antenei 3, ci pur și simplu de încercarea statului de a intra în mod real în posesia unui bun deținut.
Alte amănunte: studiourile din care emite Antena 3 nu se află în clădirea în care grupul de presă își are sediul, ci în altă parte. Mutarea acestora începuse chiar înaintea pronunțării sentinței și, aparent, nici nu a avut vreo legătură cu aceasta. Prin urmare, întreruperea emisiei postului nu s-a pus în discuție în mod real niciun moment, decât dacă tocmai managementul postului și-ar fi dorit-o, în mod programat, pentru creșterea tensiunii. Și încă nu este timpul pierdut.
La abia câteva ore distanță de la intrarea inspectorilor Fiscului în clădirile proprietate a statului, folosite de Antena 3, își intra în rol Călin Popescu-Tăriceanu, care îl soma pe premierul Cioloș, aflat în vizită la Bruxelles, să dea explicații în fața Senatului. Cu aceeași atitudine împăciuitoare dintotdeauna, acesta a acceptat și s-a ales ieri cu găleți de lături în cap din toate părțile spectrului politic, constatând, o dată în plus, dacă mai era nevoie, că se află la guvernare, dar că puterea este în altă parte. I s-a sugerat demisia, a fost amenințat cu moțiunea de cenzură, a fost făcut naiv, criminal, i s-a pus la îndoială capacitatea de discernământ și voința de a respecta drepturile și libertățile constituționale, precum și tot felul de alte năzbâtii scandaloase.
În final, după ce a justificat cu legea în mână acțiunea ANAF, a cedat și a condamnat-o, admițând posibilitatea unui exces de zel. De altfel, între noi fie vorba, excesul de zel și aroganța sunt însușiri identificabile aproape pretutindeni unde pune piciorul un funcționar din instituțiile de forță sau control, până la banalii polițiști locali, administratorul de la căminele studențești sau portarul de la spital. Premierul știe asta dinainte de a-și fi început mandatul, iar una dintre promisiunile cabinetului său a fost tocmai "umanizarea" aparatului de stat, așa încât ar fi fost nepotrivită respingerea din capul locului a variantei unui abuz, cu atât mai mult cu cât nu părea să fie informat cu de-amănuntul despre acțiunea de luni a inspectorilor fiscali.
Mai spre seară, prins pe trotuar de reporteri și întrebat de cel al Antenei 3 ce părere are, președintele Iohannis uluiește audiența: " Eu cred că ați ajuns într-o situație neplăcută și inutilă. În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative." Așadar, președintele s-o fi informat despre caz taman de la A3, din moment ce nu a priceput nimic din înșiruirea de fapte juridice pe care am rezumat-o mai sus. Am putea concluziona că el chiar crede că în aceste zile sărmanei televiziuni i se pune pumnul în gură, dacă l-am bănui de naivitate pe șeful statului.
Apoi, respectul primului om în stat față de o sentință definitivă și irevocabilă a instanței supreme este reflectat de această sintagmă bubuitoare, care va face istorie: "banale motive administrative". Ar fi din nou dovada unei simple inadecvări la realitate dacă nu ne-am aduce aminte că însuși dl. Iohannis a pierdut în justiție un imobil din centrul Sibiului, pe care nu l-a eliberat și de pe urma căruia încă primește bani din chirie, iar acum se judecă în procedură extraordinară de atac. Similitudinile juridice cu cazul trustului Voiculescu sunt remarcabile.
"În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF mi se pare cel puțin nepotrivită, dacă nu discutabilă", continuă președintele. Prin urmare, așteptarea de 18 luni pentru a cere eliberarea spațiului este un "heirupism"? Dar când, mă rog, ar fi trebuit să-i invite statul pe locatari să părăsească incinta? La finalul mandatului dumisale, ca să nu-i deranjeze proaspătul armistițiu politico-mediatic, mijlocit de prietenul tuturor borfașilor, onor consilier prezidențial Dan Mihalache?
" Am constatat, din discuții pe care le-am avut, că există deschidere la factorii de decizie și prin discuții așezate și calme se vor găsi soluții", încheie dl. Iohannis. Cum adică? Din înalta poziție, președintele țării caută și negociază soluții convenabile de punere la mezat a unei proprietăți a statului, în beneficiul unui terț privat?
Statul trebuie să gestioneze acele spații cu maximă eficiență, fie folosindu-le în beneficiul unor instituții ale sale (eventual ca sedii), fie scoțându-le la vânzare, alte variante, precum închirierea cerută insistent de Antene fiind în afara posibilităților permise de lege. Vânzarea se poate face doar prin licitație (asta s-ar putea chiar și acum, dar cine va vrea să cumpere la un preț corect, al pieței, un imobil ocupat de un locatar care nu vrea să se mute?), la care grupul lui Voiculescu va avea drept de preemțiune. Atât.
Așadar, vorba unui mucalit celebru, dl. președinte a pierdut o excelentă ocazie de a-și ține gura. A câștigat, în schimb, simpatia menajeriei de maimuțe nebune care fac circ seară de seară prin studiourile azurii ale A3, fapt care este, în sine, o mare pată pe obrazul lui seren, de neamț implacabil. Ce calcule și-o fi făcut, îl privește, dar ar trebui să se aștepte ca la viitorul protest de amploare de tipul celui din noiembrie, indiferent din ce pricină, să fie unul dintre primii vizați.
Susținătorii și votanții săi din 2014, cei care au protestat după #Colectiv, cei sătui de adunătura de penali din instituțiile statului nu acceptă astfel de lecturi piezișe ale legii și nici nu uită că Voiculescu și armata lui de sclavi sunt tot ce poate fi mai toxic într-un mediu politic și mediatic care aspiră spre normalitate, spre "un alt fel de a face politică".
Doamna cu Butucul mi se părea acum 25 de ani un personaj excentric și înfricoșător, dar nu era nici pe departe așa, ce pricepeam eu pe atunci? De fapt, era singura care știa mai multe decât putea spune. "Bufnițele nu sunt niciodată ceea ce par a fi!"
