Operațiunea sterilizarea

Operațiunea sterilizarea
De la mare distanță, cea mai importantă operațiune în curs de desfășurare este cea de sterilizare a uriașului scandal legat de fraudarea rezultatului referendumului. Și cine se află la butoane?

Exact cei care s-au aflat și atunci, în 2012, când votul a opt milioane de oameni a fost aruncat în pubela istoriei, de unde a fost extras pentru a i se prelungi agonia președintele suspendat, Traian Băsescu. Și cine sunt prestidigitatorii? Cine sunt cei care au pus la cale „erata", care a dat peste cap decizia plenului Curții Constituționale? Aceiași care, astăzi, încearcă să sterilizeze, prin cauterizare, faptele, pentru a nu li se mai da de urmă.

Am fi naivi să afirmăm că vinovați pentru blestemata „erată", care este, de fapt, fapta materială a unei lovituri de stat, întrucât a înlocuit brutal forța dreptului prin dreptul forței, menținând un președinte la putere împotriva voinței electoratului, ar fi doar câțiva - am înțeles patru - judecători ai Curții Constituționale, care, în week-end, într-o noapte, s-au întâlnit pe furiș pentru a semna „erata" și a o trimite la Monitorul Oficial.

Dacă așa ar fi stat lucrurile, atunci, pe loc, ceilalți judecători ai Curții Constituționale ar fi intervenit, ar fi cerut convocarea plenului, ar fi anulat „erata" și ar fi solicitat justiției pedepsirea celor vinovați. Nu s-a întâmplat acest lucru. Și asta nu înseamnă că ceilalți, cei care nu au semnat documentul criminal, ar fi fost simplii complici, prin inacțiune. Ei, ceilalți, nu au avut încotro. Știau că în spatele operațiunii se află o forță de neoprit, care dacă s-ar fi opus, i-ar fi făcut una cu pământul. Care putea fi acea forță? 

Înainte de a răspunde, să mai încercăm un raționament. Între timp, relativ recent, prin mai multe dezvăluiri, care, de fapt, sunt denunțuri publice, făcute de ditamai membrii, foști și actuali, ai Consiliului Superior al Magistraturii, deci vârful justiţiei române, s-a aflat, ce să vezi? Textul faimoasei „erate" criminale a fost redactat, nu așa cum se credea la Curtea Constituţională, cu mânuța unor judecători de acolo, ci la Consiliul Superior al Magistraturii. O cu totul altă instituţie. Și care nu avea, nici în clin, nici în mâneca, sub aspect legal, cu interpretări ale Constituţiei.

Deci, tot noaptea, la începutul respectivei nopți, cu adevărat negre pentru democraţia din România, câțiva reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, în frunte cu doamna Livia Stanciu, președinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au săvârșit un document, au produs o făcătură, care exceda cu totul competenței Consiliului Superior al Magistraturii. Textul „eratei". Și abia în cea de a doua parte a nopții minții, a nopții negre pentru democrația românească, respectivul text a fost preluat și omologat de judecătorii Curţii Constituţionale a României, care, astăzi, sunt chemați la Parchet pentru a spune ce și cum.

Și atunci, firește, din nou, survine întrebarea: ce i-ar fi mâna în luptă pe cei patru judecători ai Curţii Constituţionale a României ca să încalce legea printr-o „erată" ilegală și, mai devreme, în aceeași noapte, pe înalții magistraţi din Consiliul Superior al Magistraturii, care sub comanda politică venită direct de la Traian Băsescu, au redactat textul, în forma sa inițială?

Între Traian Băsescu, care se afla într-un garaj, și slujitorii importantelor instituții ale statului de drept s-a interpus o forță care exista și acționa și atunci, la fel cum există și acționează și acum. Oare despre cine este vorba? Este vorba de înalți reprezentanți ai Serviciului Român de Informaţii. În speţă, este vorba de personajul aflat la butoane și legat trup și suflet, prin întreaga sa carieră și profil moral, de Traian Băsescu. Domnul general Florian Coldea.

Și unde ar putea, mă rog frumos, să conducă această anchetă declanșată, atenție, de Parchetul General și nu de DNA? Niciunde. Pentru că, în final, prin grija generalului Florian Coldea, atunci când va ajunge în justiție, lucrurile se vor împotmoli. Unde oare? Fix la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Doar nu ar urma ca doamna Livia Stanciu să se condamne singură.

De fapt, noi nu asistăm la vreo operațiune prin care cineva încearcă să facă dreptate. Ci doar la o încordare a mușchilor. Mușchii tandemului Niţu - Ponta contra mușchilor tandemului Coldea - Koveşi. Mai trebuie să prognozez cine va învinge?

Comenteaza