Preacinstitul Dragnea, fratele cel mare

Îmi saltă de bucurie glanda sarcasmului când văd prin spațiul public ce scatoalce își capătă Liviu Dragnea. Cred că încă nici nu știe ce l-a lovit. Online-ul preponderent anti-PSD l-a așteptat la colț și, profitând de o stângăcie sau de-o șopârlă cu care sus-numitul vrusese să-și condimenteze ”legea defăimării” – povestea cu discriminarea în temeiul apartenenței politice – îl face cu ou și cu oțet de câteva zile încoace.

Cu creionul pe hârtie, legea nu mai e nici pe departe apocalipsa înjurătorilor de politicieni, nici Big Brother-ul lui Orwell pogorât peste noi, păcătoșii, ci un fel de apă de ploaie care 1. repetă texte de lege aflate deja în vigoare, 2. creează o structură paralelă cu atribuții discutabile și cu mare potențial de a fi politizată și 3. ridică niște semne de întrebare din perspectiva unor tehnicalități politice și legislative. Să le luăm pe rând.

1. Legea Dragnea își anunță de la început scopul, în legătură cu care nu cred că există critici: "promovarea și garantarea demnității umane și toleranței în cadrul societății (...), față de orice grup social, prevenirea și combaterea defăimării sociale, a incitării la ură și discriminare socială." Ulterior, definește termenii (într-un fel destul de împiedicat, dar asta e doar o chestiune de stil), descrie faptele culpabile și stabilește sancțiuni pentru acestea. Atâta doar că sfera de aplicare a legii este deja cuprinsă în cel puțin alte două texte: Codul Civil și OG 137/2000, prin care s-a și înființat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). O simplă lectură în paralel dovedește că Ordonanța de acum 16 ani, cu modificările și completările ulterioare, este mai clară și mai cuprinzătoare sub aspectul definirii conceptelor cu care operează, iar noul text nu aduce mai nimic nou.

Faptul că varianta inițială cuprindea printre criteriile de stabilire a actului de defăimare "apartenența politică", fără ca aceasta să se mai regăsească în forma trimisă spre vot în camera decizională, dovedește meschinăria golanilor politici care au scris-o: vruseseră să strecoare într-un text legitim o șopârlă care să-i protejeze de înjurături de tipul "pesedistule!", "penelistule!" sau "șnapanule!" etc., termeni interșanjabili în mare măsură. Chiar de la avizul Consiliului Legislativ prevederea era destinată eliminării, întrucât apartenența politică nu este un dat, o caracteristică moștenită sau inevitabilă, ci o alegere presupus conștientă.

Este totuși de remarcat tentativa inițiatorului de a defini concepte precum "demnitate umană" și "toleranță". Până acum, niciun legiuitor nu-și arătase vanitatea de a pretinde că le poate cuprinde exhaustiv aria semantică într-un text juridic, fără a le știrbi din sens. Poate această abordare didacticistă ar fi potrivită într-o sală de curs, în fața unor elevi sau studenți care se află încă într-o fază de explorare a unor repere semantice, care nu caută și nu pretind sensuri stricte, complete și lipsite de ambiguitate, așa cum se cer într-un act normativ.

Prin urmare, legea Dragnea - în forma ieșită ieri din comisiile Camerei Deputaților - este, din această perspectivă, superfluă și stângace, poate nu pe-atât de primejdioasă pe cât se prorocea, deși organizații de profil continuă să o considere astfel (de pildă, Centrul pentru Resurse Juridice, care a analizat cu argumente juridice pertinente noua lege).

2. Inițiatorul a creat un așa-numit "departament pentru promovarea demnității umane și toleranței", în cadrul CNCD, căruia îi alocă atribuții de monitorizare și control în domeniu, suprapuse cu cele ale Consiliului pe lângă care funcționează autonom. Cum însuși CNCD-ul este lesne politizabil, consiliul său director fiind numit de camerele Parlamentului, noul departament urmează să aibă aceeași soartă, iar utilizarea sa ca armă politică pentru mizele mici de care se ocupă oamenii noștri de stat este aproape o certitudine, iertat să-mi fie procesul de intenție. Mai grav este că sancțiunile contravenționale, mari deja din textul inițial și mărite după amendamentele din comisii, sunt exclusiv la mâna celor care compun departamentul, fără vreo urmă de cenzură administrativă suplimentară sau de judecată a unei instanțe. Decizia sancționării se ia printr-o simplă constatare, în urma unui control declanșat la cererea "agenților constatatori", despre care legea nu vorbește mai mult, procedură confuză și care lasă loc la sancțiuni arbitrare. Oricât m-aș strădui, nu pot prezuma nicicum buna credință a membrilor departamentului și, cu atât mai puțin a celor care îi numesc, iar lipsa mea de încredere în elita politică nu cred că îmi poate fi imputată.

Așadar, după CNA și CNCD, și-au mai inventat o ghioagă cu care să se altoiască unii pe alții, la nevoie, sau pe care să o folosească împotriva unor alți adversari din spațiul public - media, ONG-uri ș.a. Te și miri ce luxații logice ar putea comite niște politruci cu puteri sancționatorii depline, conform legii, pentru a le face pe plac stăpânilor care i-au uns.

3. Diavolul se ascunde în detalii. După cum singur se laudă în expunerea de motive, dl. Dragnea și-a extras inspirația din documente ale unui așa-numit Consiliu European al Toleranței și Reconcilierii, un ONG transnațional fondat și alcătuit din foști lideri ai stângii europene, plus reprezentanți din Turcia și Israel, care își propune promovarea unor norme europene aspre în apărarea corectitudinii politice. Evenimentele din ultimele luni, criza migranților și hegemonia germană în UE au readus în prim-plan un fals model al toleranței, tradus în realitate printr-o atitudine flască și o precauție maladivă în raport cu comportamentul sălbatic al unor proaspăt minoritari, o îngăduință sinucigașă dovedită de autorități și de presă în episoade precum cel din noaptea de Anul Nou de la Köln și din alte orașe europene sau în confruntările dintre migranți și extremiștii de dreapta, tot mai dese în perioada recentă.

Iată cum se face că un proiect inutil și redundant, dar cu care te poți lăuda în fața colegilor din stânga europeană, ajunge să fie votat pe repede-nainte în Parlament, când mii de legi infinit mai importante zac prin sertare în complet anonimat. Neliniștea subită a d-lui. Dragnea nu trebuie căutată într-o neașteptată trezire a spiritului său tolerant. Pentru asta, ar trebui să-l creditez cu bune intenții, ceea ce - acuzați-mă cât vreți de prejudecăți și preconcepții! - nu sunt dispus s-o fac în privința unui politician care și-a dovedit în atâtea rânduri nu doar caracterul de șperțar, cât și intoleranța.

Iată-l cuvântând acum un an și ceva, când, la ieșirea de la urne, era întrebat clișeistic cu cine sau pentru ce a votat: "Sper să vină lumea la vot şi să voteze româneşte. Este bine ca oamenii să vină cât mai mult la vot pentru un preşedinte român şi viu." Altă dată, la o chermeză marca Radu Mazăre, dl. Dragnea era întrebat ce viitor le vede tinerilor mlădițe social-democrate proaspăt coborâte de la o prezentare de costume de baie: "Depinde cum se mișcă. (În ce sens?) În toate sensurile", postula pe atunci noul apostol al toleranței și nediscriminării.

Cum altfel decât printr-o remarcabilă elasticitate a principiilor s-au transformat toți grohăitorii din establishment-ul PSD în apărătorii drepturilor comunității LGBT? Cum și-au regăsit dintr-odată eleganța masculină protectivă acei jouisseurs insațiabili, clienți statornici ai cuplăraielor organizate de alde Negoiță sau Mazăre în serile toride ale unei guvernări discreționare ce li se părea fără sfârșit? Când li s-o fi activat organul toleranței acelor români verzi care defilau pe cărările patriei avertizând asupra pericolului de a alege un președinte protestant și neamț și "gângav și încet la minte", pe deasupra?

Dar mai mult decât toate, intenția de a suprareglementa o arie de interes precum libertatea de expresie, indiferent de pretextele nobile, este un simptom al dorinței de control și un motiv de a crește vigilența publică. Chiar aș îndrăzni să cred că fără scandalul din ultimele zile, cu toate exagerările lui, Parlamentul ar fi închis ochii la sugestia Consiliului Legislativ, iar "apartenența politică" s-ar fi putut afla printre criteriile de definire a grupurilor vulnerabile la discriminare.
De atâtea ori ne-au arătat că i-ar duce capul.