În originea sa latină, „religare" ar însemna reluarea legăturii, însă în realitate lucrurile stau pe dos, din totdeauna şi din ce în ce mai mult religia separă, izolează, afrontează, subjugă, oprimă, încrâncenează, ateizează (este cea mai perversă formă de ateism), tâmpeşte şi ucide masiv. În pofida faptului că se vorbeşte de mai multe religii, toate acestea se pot reduce la una singură, care promovează principiul devastator al diferenţei, diferenţă care trebuie indepărtată, izolată şi eliminată.
Ceea ce am notat până acum nu e un citat din Nietzsche, Lenin sau Karl Marx, sunt gândurile obidite ale unui slujitor creştin, contrariat să observe sau să simtă uneori pe propria piele refuzul sistematic al comuniunii între oameni cultivaţi cu instrumentele religiei, nu de puţine ori în forme fundamentalisto-criminale. Printre altele religia are şi un mare „sfânt" contemporan, pe numele său sovietic Kalaşnikov, a cărui moaşte de plumb sunt îndreptate spre toţi aceia care îşi permit harul libertăţii de a nu adera la normele sterpe şi supradogmatizate ale religiei.
Cu toate că religia nu e un cuvânt malign, e unul definitiv compromis, orice efort de epurare e sortit eşecului. Mult dezbătuta problemă a orei de religie ar fi fost evitată dacă cuvântul „religie" ar fi fost substituit după inspiraţia mai mult sau mai puţin divină a fiecăruia. Pronunţându-mă succint asupra temei asum importanţa orei săptămânale de educaţie spirituală, cu condiţia ca fiecare încălecător de catedră să-şi lase Kalaşnikovul acasă. Aici e recomandarea unui părinte cu copiii uneori răniţi, alteori tentaţi în a se blinda dogmatic în numele „sfintei diferenţe", din nefericire manualele nu mă pot contrazice, ele conţinând exerciţii de demolare a statuilor celorlalţi şi zidire excesivă a propriilor excese. Nu aş avea alte observaţii, ader cu respect la poziţia exprimată în raport cu acest subiect de distinsul jurnalist C. T. Popescu, poziţie care nu epuizează subiectul doar expune unul din punctele nocive.
Nu am făcut pomenirea subsumatelor religiei în dorinţa de a evita lezarea unor sensibilităţi, plaja istorică a religiei e foarte largă, iar elementele de compoziţie sunt precum nisipul de pe plajă. În intervalul „fenomene religioase primare" şi mai noile fenomene religioase numite Comunism, Nazism, Consumism, Fotbal (l-am pomenit pentru că şi în numele lui se ucide), se pot aşeza toate celelalte forme cunoscute mai mult sau mai puţin. Fără a abuza cantitativ şi fără a pretinde concluzii edificatoare îndrăznesc să afirm că între religie şi credinţă e o radicală şi ireconciliabilă diferenţă.
Mai afirm cu convingere că Isus Hristos nu a întemeiat o mizerabilă ideologie religioasă, ci a reaşezat o relaţie necesară şi posibilă între om şi om, între om şi Dumnezeu, aşadar a exprimat în limita unui cuvânt creştinismul presupune o RELAŢIE, bazată pe credincioşie şi aducerea oricărui străin în orizontul propriei cordialităţi. Nu numai că nu a întemeiat o religie, Isus Hristos a fost evacuat din viaţa socială şi biologică de un sistem religios auto-suficient cu instrumentul socio-politic pururea nătâng, sistemul continundu-şi lupta clipă de clipă cu Cel care a biruit definitiv prin iubirea jertfelnică a crucii (edificator în acest sens este marele teolog Dostoievski în capitolul „Legenda Marelui Inchizitor" din „ Fraţii Karamazov").
Dacă mai e nevoie de o concluzie aş spune doar că în niciun fel creştinismul nu e o religie, însă neajunsul său istoric stă în faptul că a fost populat de oameni drapaţi excesiv religios, puţin dispuşi în a iubi şi a-l primi pe străin ca partener de mântuire, însă aceeaşi istorie ne aminteşte de milioane de oameni care au asumat sacrificii supreme în numele iubirii, toţi aceştia au făcut cinste numelui de creştin, iar cei ce au rupt fărâmă cu fărâmă unitatea Cristică şi au ucis în numele religiei nu au avut de a face cu creştinismul în pofida bărbilor lungi, ţoalelor specifice, crucilor manelistice şi prostiei blindate dogmatic. De la Nefericitul Constantin cel Mare până în prezent mulţi au încercat să aşeze pe Trupul tainic al lui Hristos hlamida pestriţă a religiei, însă întodeauna martirii au salvat situaţia, iar pentru mine personal e o mare cinste să fiu în slujba unei comunităţi care are atâţia martiri încât nu face faţă în ai număra.
Pentru a ne edifica în privinţa diferenţei radicale între drama religiozităţii şi forţa iubirii restauratoare a relaţiei aş invita să se facă difereţa între CREŞTINISM şi cretinism, difereţa fiind mult mai mult decât o consoană.
Iar pentru că suntem în Săptămâna Luminii aş mai preciza faptul că nu se face referire la lumânări cumpărate obligatoriu din ţarcul propriei confesiuni, nici chiar la lămpaşul furnizat par avion de la Ierusalim, nici la brichete colorate electoral, lanterne, becuri, lasere de club şi nici chiar la lumina solară, e vorba pur şi simplu de lumina minţii îndumnezeite coborâtă în inimă care te ajută să risipeşti întunericul tâmp al religiei pentru a descoperii pe Hristos în ceilalţi, oricare ar fi ei!
