Arafat: Doctoratul în domeniul medical a devenit o formalitate, fără valoare

Arafat: Doctoratul în domeniul medical a devenit o formalitate, fără valoare
Secretarul de stat Raed Arafat, fondator al SMURD, a declarat joi că doctoratul în domeniul medical a devenit în România "o formalitate, cu o calitate cel mai probabil redusă şi fără valoare" şi că obligarea celor din sistemul de învăţământ universitar medical să deţină acest titlu a creat probleme.

"Doar prin faptul că i-am obligat pe toţi care fac parte din sistemul de învăţământ universitar medical să deţină titlul de doctor sau în cazul asistenţilor universitari să fie cel puţin doctoranzi a generat unele probleme a căror recunoaştere nu se doreşte şi am să dau exemple. În SUA, anul trecut, erau 309 de profesori de medicină de urgenţă în universităţile americane, unde doar şase au doctoratul", a afirmat dr. Arafat, la Gala Studenţilor Români din Străinătate, desfăşurată la Palatul Parlamentului.

Despre aceeaşi obligativitate, fondatorul SMURD a spus că aceasta este în detrimentul calităţii: "Ridicând nivelul, ca să fie neapărat cu doctorat sau doctorand, noi am redus calitatea şi am redus expunerea şi pregătirea studenţilor noştri. Determinând forţat medicii tineri să acceadă procedura de obţinere a titlului de doctor, nu am făcut decât să-i împovărăm pe toţi cei care trebuie să achite sume imense, dacă nu sunt bursieri, pentru şcoala doctorală, care a devenit o sursă importantă de venituri pentru universităţi. Pe de altă parte, eu nu ştiu unde vor oferi viitori doctoranzi atâtea subiecte şi teze de doctorat reale, utile şi valide din punct de vedere ştiinţific, solicitându-le obligatoriu tuturor să aibă astfel de doctorate".

În opinia lui Arafat, doctoratul în domeniul medical a devenit o formalitate, cu o calitate cel mai probabil redusă şi fără valoare, "determinând afectarea inclusiv a celor care într-adevăr finalizează teze de doctorat de valoare, în urma unui proces asociat cu multă muncă şi străduinţă".

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a făcut referire, în acelaşi context, la cazul său. "După mai mult de opt ani de activitate în învăţământ în domeniul medical de urgenţă într-o universitate de prestigiu din România (Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca - n.r), a trebuit să plec, pentru că mi s-a spus că o să reduc punctajul universităţii prin faptul că eu nu am doctorat. Iar între a face doctoratul pe genunchi sau să mi-l facă altcineva ori a pleca, am hotărât să plec", a spus Raed Arafat.

 

loading...
Comenteaza