Modificări în Educaţie. Bacalaureat diferenţiat pentru unele licee

Modificări în Educaţie. Bacalaureat diferenţiat pentru unele licee

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, revine cu propunerea de a se introduce un bacalaureat diferenţiat în anumite licee, măsură care ar putea fi inclusă în noua lege a Educației.

Propunerea de a avea un bacalaureat diferențiat “în mod special pentru liceele tehnologice” ar putea fi inclusă în noua lege a educației. Ecaterina Andronescu a declarat la TVR că ideea unui bacalaureat diferenţiat are o susținere extrem de importantă din partea directorilor de școli cu care a stat de vorbă în mai multe județe în ultima perioadă. Bacalaureatul profesional sau tehnologic este o temă vehiculată de actualul ministru încă din luna decembrie 2018.
Potrivit edupedu.ro, experții în educație avertizează că simpla schimbare a diplomei nu va face decât să aducă clienți în plus universităților.

Declarația ministrului Ecaterina Andronescu la TVR, legată de bacalaureatul diferențiat:  
”Deci în acest moment legea care este în vigoare și, deci, ceea ce se va întâmpla anul acesta, nu avem cum să vorbim de examen de bacalaureat diferențiat. S-a anunțat la începutul anului un singur tip de bacalaureat, este cel prevăzut de lege și pentru acela se pregătesc și elevii, se pregătesc și cei care au responsabilitatea sprijinirii acestui examen. Dacă în viitoarea lege și din dezbaterea publică și din Parlament o să rezulte o susținere a acestei idei de a avea bacalaureat diferențiat, atunci din momentul aprobării viitoarei legi putem să discutăm despre această formulă. Eu vreau să vă spun că în această perioadă am fost puțin și m-am întâlnit cu directorii școlilor din țară. Și-am fost și în județul Cluj, și în Bistrița-Năsăud, și în județul Buzău, și la Constanța, și pe unde am fost am încercat să-i întreb dacă această idee li se pare că este fezabilă și că este oportună pentru a o aplica, în mod deosebit pentru liceele tehnologice. Pentru că, din păcate, din liceele tehnologice se îngroașă rândurile celor care nu promovează examenul de Bacalaureat. Și are o susținere care mi se pare extrem de importantă: n-am văzut oameni care să se împotrivească, ci mai degrabă susținători ai acestei idei”.

Bacalaureatul este diferențiat și în prezent, în sensul în care pentru profile diferite sunt variante de subiecte cu dificultate diferită de la un profil la altul. Propunerea de a avea un bacalaureat profesional sau unul tehnic/tehnologic, pe lângă cel de acum, a fost explicată în trecut de ministrul Ecaterina Andronescu, drept o psibilitate pentru elevii din ruta profesională, de a avea o diplomă care să le facă mai ușoară angajarea. O propunere în acest sens a fost făcută și de UDMR. 

Bacalaureat diferit este propus și în Raportul România Educată, al președintelui Klaus Iohannis. Documentele aflate în dezbatere folosesc termenul de bacalaureat aplicat. Acesta “include un număr limitat de materii și probe de ucenicie specifice pentru filiera profesională absolvită. El conferă dreptul de acces ulterior la învățământul terțiar non-universitar (colegii cu durată de 2 ani) și apoi la ciclul de licență filiera profesională (cu durată suplimentară de 1-2 ani)“, se arată în document. Raportul prevede și un Bacalaureat teoretic, “pe bază de materii și conținut disciplinar, pe care îl pot susţine şi absolvenţii rutei teoretice sau absolvenţii rutei vocaţionale şi poate fi susţinut şi de absolvenţii rutei profesionale care au urmat programul de pregătire adiţională. Bacalaureatul teoretic conferă acces ulterior la ciclul de licenţă pe filieră teoretică.

Comenteaza