Avertismente la cabinetele medicale

Avertismente la cabinetele medicale
Mai multe cabinete medicale au primit avertismente din partea reprezentanţilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj ca urmare a unor controale care au loc în această perioadă.

Comisarii CJPC au găsit la cabinetele medicale din Cluj-Napoca nereguli privind informarea pacienţilor. "Am verificat 20 de cabinete medicale şi acţiunile continuă. Nu se respectă orarul afişat, au afişate doar tarifele pentru operaţiunile decontabile şi nu aveau afişate informaţiile pe care ar trebui să le aibă afişate orice altă societate", a declarat Mircea Radu, şeful CJPC Cluj. Conform acestuia, deocamdată nu s-au aplicat sancţiuni la cabinetele medicale. "Am aplicat două-trei avertismente şi le-am spus să intre în legalitate", a explicat Radu.

Pe de altă parte, comisarii CJPC Cluj au dispus distrugerea a 1.400 de kilograme de carne de porc. "Am depistat un transport de 1.400 de kilograme de carne de porc care nu a fost depozitată în condiţii corespunzătoare şi am reţinut marfa pentru a fi distrusă. Carnea provenea de la o firmă din Maramureş şi era depozitată la o temperatură necorespunzătoare, iar carcasele de porc erau depozitate pe jos. Cu siguranţă vor fi amendaţi", a precizat Radu. Conform acestuia, comisarii CJPC au depistat neregulile atunci când firma din Maramureş voia să descarce marfa destinată unui magazin din zona centrală a Clujului.

 

Etichete
Comenteaza