A demisionat preşedintele CNATDCU

A demisionat preşedintele CNATDCU
Preşedintele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), Viorel Barbu, a demisionat din funcţie.

"Am primit aseară mai târziu un mesaj de la domnia sa, nu ştiu dacă decizia e finală, am încercat să vorbesc prin telefon cu academicianul Barbu, nu am reuşit. Dacă decizia sa e legată de ceea ce s-a întâmplat în Senat urmează să vorbesc cu domnia sa", a declarat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

Întrebat de proiectul care prevede că doar universităţile pot retrage titlul de doctor, Dumitru a precizat: "Acum, potrivit acestuia, universităţile sunt cele care trebuie să judece şi să stabilească dacă doctoratele sunt plagiate sau nu. În cazul nostru, au fost situaţii în care universităţile nu au răspuns. Această modificare nu este benefică pentru a însănătoşi medicul academic din România. Trebuie să vrem să prezentăm, cu adevărat, anumite dificultăţi şi anumite probleme. În momentul de faţă, CNADTCU a început să lucreze corect şi bine, să dea rezultate".

Academicianul Viorel Barbu a fost numit, pe 16 iunie, preşedinte al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Senatul a respins luni cererea preşedintelui de reexaminare a legii care prevede că universităţile vor fi cele care vor decide acordarea şi retragerea titlului de doctor, cu 90 de voturi ''pentru'', în timp ce ''împotrivă'' au votat doar 12 aleşi, iar şase s-au abţinut. În cererea de reexaminare, Iohannis subliniase că proiectul de lege nu clarifică situaţia tezelor de doctorat aflate în prezent spre analiză la CNATDCU şi nici pe cea a candidaţilor care au susţinut teza, însă nu li s-a acordat încă titlul prin ordin al ministrului educaţiei.

''În cazurile în care există indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate după criterii transparente. Decizia de astăzi a Senatului riscă să afecteze verificarea imparţială a acuzaţiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puţin suspectă graba cu care s-a acţionat pentru modificarea Legii educaţiei, fără o discuţie pe fond, într-un moment în care toată lumea aşteaptă integritate şi performanţă'', a scris Klaus Iohannis pe Facebook, după votul din Senat.

 

Etichete
Comenteaza