China, lovitură la adresa SUA. Zeci de spioni au fost executaţi sau au ajuns în închisori

China, lovitură la adresa SUA. Zeci de spioni au fost executaţi sau au ajuns în închisori
Aproximativ 20 de spioni ai CIA din China au fost ucişi sau au ajuns în închisori, între 2010 şi 2012, dezvăluie The New York Times, citat de BBC. CIA nu a comentat informaţiile.

Nu este clar dacă CIA a fost vizat de hackeri sau dacă o "cârtiţă" a ajutat guvernul chinez să identifice agenţii, scrie NYT, dar unul dintre informatori a fost împuşcat chiar în curtea unei clădiri guvernamentale, în timp ce se afla lângă colegii săi, ca un avertisment pentru alţii.

Potrivit BBC, patru foşti ofiţeri CIA au vorbit despre această situaţie şi au explicat că informaţiile primite de la sursele implantate solid în interiorul birocraţiei de la Beijing au început să dinspară din 2010, iar informatorii de la începutul anului 2011.

Între 2010 şi 2012, autorităţile chineze ar fi ucis cel puţin 12 spioni CIA. De altfel, CIA şi FBI au demarat o operaţiune comună pentru a elucida misterul, susţine unul dintre foştii spioni americani, numit codificat Honey Badger. Beijingul oferă o recompensă în numerar pentru spionii străini, avertizând cu privire la "iubirea periculoasă" cu agenţii secreţi.

Operaţiunile CIA ar putea fi întrerupte de noua versiune a Wikileaks

În raportul prezentat de The New York Times, se arată că investigaţia se concentra pe un fost agent operativ al CIA, pentru care nu existau dovezi suficiente care să fie arestat. Acum acesta trăieşte într-o altă ţară asiatică.

În 2012, un oficial din cadrul ministerului de securitate al Chinei a fost arestat pentru suspiciunea de spionaj pentru SUA. Se bănuieşte că ar fi fost racolat de CIA. Nicio astfel de arestare nu pare să fi atras atenţia publicului în acel moment.

Matt Apuzzo, jurnalist al New York Times care a lucrat la investigaţie, a declarat pentru BBC: "Unul dintre lucrurile foarte tulburătoare este că încă nu ştim ce sa întâmplat".

"Există o diviziune în cadrul guvernului american în legătură cu existenţa unei cârtiţe în interiorul CIA sau la nivel comercial, dacă agenţii CIA au devenit neabordabili şi au fost descoperiţi sau dacă chinezii au reuşit să le intercepteze comunicaţiile", spune jurnalistul.

Obama a pus la îndoială capacitatea CIA

În 2015, CIA a retras personalul din ambasada americană de la Beijing, după un atac cibernetic şi a acuzat statul chinez că a expus informaţii despre milioane de angajaţi federali din SUA. Dacă evenimentele din perioada 2010-2012 au fost generate de un atac similar, informaţia nu a fost făcută publică.

Dispariţia unui număr atât de mare de spioni a afectat o reţea construită în ani de zile, arată documentele dezvăluite New York Times, iar acest lucru a împiedicat operaţiuni ulterioare mult timp după aceea. Chiar şi administraţia Obama a ridicat întrebări cu privire la motivul pentru care informaţiile au încetinit.

Oficialii afirmă că a fost una dintre cele mai grave încălcări ale securităţii din ultimii ani.

Până în 2013, guvernul chinez părea că şi-a pierdut capacitatea de a identifica agenţii americani, iar CIA  a revenit pentru a încerca să îşi reconstruiască reţeaua.

"De mult timp, China şi SUA au fost blocate în această bătălie de spionaj, care se desfăşoară în spatele scenei. Când am realizat această investigaţie, am descoperit că serviciile de informaţii chineze au reuşit să infiltreze un avanpost al ANS în Taiwan. Şi mai departe ", a spus Apuzzo.

Jurnalistul a adăugat că povestea a fost publicată în timpul unui vid temporar, la vârful relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.

Administraţia Trump l-a numit pe Terry Branstad, guvernatorul Iowa, ambasadorul SUA în China, dar aceasta nu s-a mutat încă la Beijing.

Cui Tiankai, ambasadorul Chinei în SUA, a refuzat să comenteze informaţiile, dar într-un comunicat de presă recent, diplomatul a menţionat "actualul moment pozitiv pe care îl are relaţia China-SUA".

CIA încearcă încă să descopere cum a fost posibilă scurgerea masivă de informaţii din urmă cu două luni, unele dintre cele mai explozive documente fiind publicate pe Internet de Wikileaks. În plus, există o amplă investigaţie FBI privind legăturile dintre campania lui Trump la alegerile prezidenţiale şi Rusia. Astfel, natura imprevizibilă a operaţiunilor derulate de-a lungul timpului în China demonstrează cât de dificie se dovedesc a fi operaţiunile de contraspionaj faţă de servicii atât de sofisticate cum sunt cele din Rusia şi China, subliniază New York Times.

 

 

Etichete
Comenteaza