Advertorial Clujeanul Cătălin Priscorniță, CEO Blitz, a câștigat trofeul pentru ”Leadership-ul anului 2019 în imobiliare”
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Iun 2020, 09:58
- Eveniment
- Ascultă știrea
Trofeul pentru ”Cea mai puternică agenție locală din Cluj-Napoca” a revenit agenției imobiliare Blitz.
Galei Profesioniștilor în Imobiliare, eveniment organizat an de an de Clubul Profesioniștilor în Imobiliare și dedicat recunoașterii meritelor și premierii realizărilor în acest domeniu de activitate a premiat și în acest agenția Blitz cu două premii prestigioase.
În cadrul fiecărei secțiuni, juriul a cuprins personalități relevante din cadrul acestui domeniu de activitate -antreprenori, arhitecți, economiști, jurnaliști de specialitate, membrii juriului având dificila sarcină de a discerne între înscrieri foarte bine documentate și argumentate la toate secțiunile acestei Gale.
Criteriile au fost exigente, luându-se în considerare rezultatele financiare obținute conform secțiunii de participare, diversitatea serviciilor oferite clienților, dezvoltarea internă, precum și contribuția adusă la profesionalizarea domeniului imobiliar.
Blitz a fost în selecția finală la șase categorii, iar portofoliul Blitz s-a îmbogățit în acest an cu trofeele pentru ”Cea mai puternică agenție locală din Cluj-Napoca” și ”Leadership-ul anului în imobiliare”.
Leadership-ul anului în imobiliare
Cătălin Priscorniță, CEO Blitz, a câștigat trofeul pentru ”Leadership-ul anului 2019 în imobiliare”, o prestigioasă recunoaștere a contribuției personale adusă întregii industrii a imobiliarelor.
Anul 2019 a reprezentat pentru Blitz extinderea în Brașov, oraș cu un potențial semnificativ din punct de vedere al dezvoltării imobiliare. Modelul de extindere s-a focusat pe replicarea bunelor practici și a experienței de 10 ani de activitate pe piața din Cluj. Ca dovadă, încă din primele luni de la deschidere biroul din Brașov a ajuns cu repeziciune la peste 300 de oferte în portofoliu pe mai multe categorii de tranzacționare, și mai multe ansambluri imobiliare. În viziunea lui Cătălin Priscorniță, biroul Blitz din Brașov este un prim pas spre o extindere mai largă la nivel regional și național.
La începutul anului 2019, Cătălin împreună cu doi membri fondatori de la agenții de prestigiu din Iași și Timișoara au înființat C.E.I.R. (Comunitatea Elitelor Imobiliare din România), o asociație care s-a dezvoltat rapid, ajungând la finalul anului la 9 membri -agenții valoroase, recunoscute profesional și cu rezultate de business validate, din marile orașe ale țării. Misiunea C.E.I.R., este să investească în educația și pregătirea profesională a agenților, pentru a crește standardele calitative ale serviciilor către clienți, pentru a da coerență profesională ocupației de agent imobiliar, și nu în ultimul rând, pentru a crește profitabilitatea agențiilor.
Eficientizarea proceselor interne, reorganizarea structurii, și implementarea unui sistem de management performant; acest proiect strategic a fost demarat de Cătălin Priscorniță în Blitz în decursul anului 2019. Scopul a fost redefinirea structurilor interne, pentru a răspunde mai bine cerințelor pieței și clienților, pentru a crește eficiența, și pentru a veni în întâmpinarea deschiderii unor alte birouri în țară.
La finalul anului 2019, Cătălin Priscorniță a demarat un proiect social de amploare națională și internațională: acțiunea caritabilă ”De la copil la copil” întreprinsă de echipa Transilvania 4 Sierra Leone, prin care au fost colectate în mai puțin de 5 săptămâni peste 5000 de ghiozdane școlare, pentru a fi donate copiilor din Sierra Leone. Echipa Transilvania 4 Sierra Leone a parcurs 11.000 km prin Africa, într-o misiune umanitară, participând la raliul Budapesta-Bamako, cea mai mare cursă de off-road din lume urmând o parte din vechile rute ale celebrului raliu Paris-Dakar. Echipa și-a propus să echipeze mii de copii din Sierra Leone cu ghiozdane școlare, donate de copii din România.
Cea mai puternică agenție imobiliară din Cluj-Napoca
Premiul pentru ”Cea mai puternică agenție din Cluj-Napoca” în anul 2019 este ”acasă” la Blitz pentru a 5-a oară consecutiv, rodul muncii celor 100+ de blitzeri, și recunoașterea unei investiții constante în dezvoltarea serviciilor, educație profesională și eficiență. Acest premiu a venit și ca o încununare a aniversării prezenței de 10 ani pe piața din Cluj-Napoca, Blitz fiind un trend-setter și un exemplu de ”așa da” pentru companiile de profil.
În 2019, Blitz în cifre a însemnat următoarele:
● Peste 120 de blitzeri (angajați și colaboratori);
● Peste 1200 tranzacții intermediate;
● Peste 14.000 de contracte de intermediere semnate;
● Peste 200 de dosare închise prin departamentul intern de Consultanță Financiar-Bancară;
● Peste 40.000 de carduri Blitz VIP distribuite în prezent cu discounturi la peste 550 de parteneri comerciali
Totodată, în 2019 Blitz a consolidat site-urile blitz.ro și blitzvip.ro, crescând relevanța acestora în rândul potențialilor clienți prin campanii eficiente și segmentate, care au adus un plus de vizibilitate și conversii. Astfel, la finalul anului 2019, Blitz a totalizat peste 1,5 milioane de vizite pe site.
Anul 2020 va însemna pentru Blitz consolidarea extinderii la nivel național, și în acest sens este în curs de dezvoltare o strategie solidă care să asigure planificarea necesară unei creșteri dinamice. De asemenea, Blitz va ”îmbrăca” în curând haine noi, fiind în curs de desfășurare un proiect de rebranding, care să poziționeze compania la nivel vizual conform tradiției, poziției, și mai ales a așteptărilor de dezvoltare.