Contrabandist de ţigări, prins cu marfa în tren. Unde voia să ajungă

Contrabandist de ţigări, prins cu marfa în tren. Unde voia să ajungă
Un contrabandist de ţigări a fost prins joi dimineaţa de poliţişti într-un tren transportând ilegal mii de ţigarete.

Bărbatul, un maramureşean de 24 de ani, a fost depistat în trenul care circula pe relaţia Iaşi-Timişoara Nord, în care se urcase cu scopul de a ajunge în judeţul Timiş.

Asupra lui au fost găsite circa 8800 de ţigarete care proveneau din Ucraina şi purtau timbre care le scutea de acciză, întrucât erau destinate duty free-urilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul vamal al României.

 

Comenteaza