Designerul Casei Regale: “Clujenii au orgoliul de a arăta bine”

Alexandru Ciucu participă în aceste zile la Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

Designerul Casei Regale Româneşti, Alexandru Ciucu, a discutat cu reporterii ZIUA de CLUJ despre modul cum se îmbracă clujenii, despre participarea sa la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), dar şi despre relaţia sa cu Casa Regală Românească, pe care o consideră a fi una sublimă. Ciucu a venit la Cluj cu speranţa că în viitor va putea face un film despre istoria familiei sale.

Cum de aţi venit la TIFF?
Am venit la TIFF în primul rând la invitaţia prietenului meu, Tudor Giurgiu, cel care este considerat tatăl TIFF-ului şi cred că unul din cei mai importanţi oameni de cinema din România. În al doilea rând, cinematografia este o pasiune mai veche de-a mea, o a doua pasiune după haine şi de aceea mă aflu la TIFF. Este prima dată când particip la un festival de film. Am venit atât pentru a viziona filmele, cât şi pentru a înţelege puţin industria cinematografică.

Am înţeles că vă gândiţi la un film legat de istoria familiei dumneavoastră...
Este o posibilitate. Nu vreau să vorbesc foarte mult despre proiectul ăsta, am unele superstiţii, dar mă gândesc la un moment dat să transform şi în ceva vizibil această pasiune pe care o am, legată de cinematografie, mai ales datorită faptului că iată cunosc foarte mulţi oameni din lumea cinema-ului, a televiziunii.

Aveţi în familie o poveste mai interesantă, care credeţi că ar atrage publicul cinefil?
Cred că fiecare dintre noi are în familia lui o poveste frumoasă, o poveste interesantă. Este de ajuns să ne uităm în trecutul familiei noastre, şi nu mă refer numai la părinţi, ci mă refer la bunici, străbunici. Cred că este de datoria noastră, a fiecăruia să încercăm să ne căutăm trecutul pentru că acest lucru ne-ar ajuta să nu mai fim atât de dezrădăcinaţi. Şi atunci, dacă reînrădăcinarea noastră ca şi popor nu se poate întâmpla la nivel naţional, să înceapă de sus în jos. Din cauza faptului că mulţi dintre conducătorii noştri nu au fost interesaţi de acest aspect, cred că putem face ceva pornind de la nivel individual la nivel naţional. Adică, fiecare să încercăm să ne cunoaştem mai mult decât părinţii, bunicii, să încercăm să cunoaştem de unde venim, cine au fost înaintaşii noştri acum 60-80-100-150 de ani. Ar trebui să aflăm câţi dintre bunicii noştri au luptat pentru independenţă, câţi au sfârşit, câţi s-au întors înapoi, câţi dintre bunicii noştri n-au luptat pentru independenţă, dar au contribuit cu ceva de acasă, însemnând că au lucrat. Cum e cazul familiei mele. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, bunica mea era croitoreasă şi făcea uniforme pentru armată.

Cum vi se pare că se îmbracă clujenii? Ce aţi observat pe străzi?
Din ce am observat pe stradă, şi nu sunt surprins din punctul ăsta de vedere, clujenii au această tendinţă de a arăta bine. Clujul este, după părerea mea, al doilea sau al treilea oraş important din toate punctele de vedere, industrial, ca şi centru cultural din România şi este, practic, cel mai important oraş din Transilvania. Prin urmare, clujenii au la rândul lor un orgoliu, o dorinţă de a arăta bine, de a fi bine îmbrăcaţi. Observ că la nivelul întregii ţări, în zona urbană, a marilor oraşe, oamenii au maximizat dorinţa de a arăta bine, echilibrat. Noi, ca popor latin, avem în sânge dorinţa de a epata, de a fi mai tare decât cel de lângă noi. Când nu reuşim, probabil că se aplică şi principiul "să moară capra vecinului". Poate că acest "capra vecinului" vine tocmai din dorinţa de a fi mai tare, din acest spirit de evoluţie până la urmă şi atunci e partea negativă, dacă eu nu reuşesc, atunci nici pe tine nu te las. Observ foarte mult tendinţa asta generală în România, care e valabilă inclusiv în Cluj şi am observat-o pe străzi, a oamenilor de a arăta bine, inclusiv seara dacă ies undeva. Nu vorbesc de moda de ceremonie, de evenimente deosebite, observ că oamenii care ies la restaurant seara, la discotecă, într-un bar sau, pur şi simplu, la un film de la TIFF încearcă să arate bine. Nu mai simt atât de pregnantă dorinţa oamenilor de a ieşi în evidenţă cu orice preţ, inclusiv îmbrăcându-se alandala. Se mai întâmplă, dar mult mai puţin ca acum 10 ani, nu mai zic de acum 20 de ani. Echilibrul este cheia în foarte multe domenii, inclusiv vestimentar. Dacă mergem undeva putem să alegem un singur element cheie al vestimentaţiei, eu îl numesc vedeta ţinutei. Poate fi cravata, batista, sacoul, cămaşa sau pantalonii, pot fi şosetele, pantofii, dar e de ajuns unul.

Se pot îmbrăca românii bine, dar cu bani puţini?
Evident că se poate. Secretul oricărui lucru este echilibrul. Se poate să faci un echilibru din foarte scump, din foarte ieftin sau mediu ca preţ. Important eşti tu, cel care alegi. Ai să mă întrebi cum alegi? Acum există stilişti, există acum pe internet tot felul de variante de a te putea îmbrăca, te poţi uita la poze, sunt multe colecţii ale unor stilişti de unde te poţi inspira. Se spune că o fotografie face mai mult decât o mie de cuvinte. Sunt sigur că te poţi îmbrăca foarte frumos, foarte şic şi cu bani puţini.

Ce părere aveţi despre curentul ăsta care cuprinde piţipoancele, cocalarii? Sunt oameni care încearcă prin orice mod să epateze.
Sunt mai multe lucruri. Vorbeai de a epata. În primul şi în primul rând, eu consider acest lucru un atu. Şi snobismul unui popor este un atu. Aparent, poate părea destul de controversată afirmaţia asta, dar este foarte important ca un popor să îşi dorească să epateze prin orice pentru că în felul ăsta el va evolua. Deja mulţi dintre cei care acum cinci ani se îmbrăcau într-un mod eronat, astăzi, eu ştiu câţiva, au o altă abordare pentru că între timp, având o altă poziţie financiară, au reuşit să intre în anumite cercuri de oameni care inevitabil au contribuit la educaţia lor nu doar vestimentară, ci inclusiv comportamentală. E foarte bine pentru că în felul acesta populaţia asta, poporul acesta poate evolua inclusiv vestimentar. Nemţii sau americanii nu au această dorinţă de a epata, nu spun că nu doresc să evolueze, dar la nivel individual pe ei îi interesează mai puţin lucrurile. Ei trebuie să îşi facă treaba lor ca să trăiască liniştiţi, deci nu au şi această nevoie de a ieşi în faţă. Să nu uităm că datorită snobismului se vând foarte multe lucruri care altfel nu s-ar vinde. Vânzându-se, economia respiră, economia trăieşte. Un om care e perceput ca snob va investi foarte mulţi bani în imagine. Îşi va cumpăra haine, maşini, case, covoare, plasme scumpe. Asta înseamnă că el investeşte bani în economie. Acel om, prin felul lui de a fi, prin nevoile pe care el trebuie să şi le satisfacă datorită acestui defect - snobismul, face ca economia să se învârtă şi alţi oameni să poată trăi. Nu ştiu câţi oameni trăiesc de pe urma unuia care nu cheltuie. Trebuie să privim acest defect şi prin această prismă, mai ales într-o perioadă de criză când trebuie ca banii să se învârtă în economie.

Cum aţi putea descrie relaţia cu Familia Regală a României.
Relaţia mea cu Familia Regală este sublimă. Spun asta pentru că Familia Regală, după părerea mea, se poate caracteriza în primul rând prin normalitate, însemnând că toate lucrurile pe care le fac sunt absolut fireşti prin modul în care ţi se adresează nevoile pe care le au, modul prin care îţi spun lucrurile de care au nevoie sau pe care vor să le facă, dorinţele lor sunt absolut normale în sensul că eu cunosc mulţi alţi oameni care nu au poziţia lor socială şi care îşi doresc foarte multe lucruri, după părerea mea, puţin ieşite din natural. La ei nu simt nevoia de a ieşi în evidenţă, deşi pentru ei este normal să se îmbrace bine, să arate perfect în orice moment. Simt această dorinţă, în nişte limite naturale. Nu e nimic exagerat în ceea ce fac, în ceea ce îşi propun, îşi doresc. Relaţia nu poate fi decât sublimă, de asta nu am spus că este superbă. Sublim este un termen care cred că include mai multe noţiuni, valenţe ale unei stări de bine pe care mie mi-o induce relaţia pe care o am cu toţi membrii Familiei Regale, inclusiv cu cei care lucrează la Palatul Elisabeta sau la Săvârşin, cu care inevitabil am tangenţe. E ca un efect care se propagă în jurul lor, în jurul oricărui om care are această stare de echilibru, de normalitate şi care îi influenţează pe cei cu care intră în contact.