13:06 Formația din Superligă a acumulat datorii de peste 30 de milioane de euro față de diverse cluburi, companii sau persoane private.
12:58 Bilanțul accidentului feroviar produs în centrul Spaniei a ajuns la cel puțin 39 de morți, iar alte zeci de persoane au fost rănite, după coliziunea dintre două trenuri în apropiere de localitatea Urda.
12:52 Curtea de Apel București urmează să decidă miercuri, 28 octombrie 2026, dacă Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile sau va fi plasat sub control judiciar.
12:44 Peste jumătate dintre români au legătură directă sau prin intermediul familiei cu diaspora, potrivit BAROMETRULUI Diasporei, cercetare realizată de INSCOP Research pentru Grupul Banca Transilvania.
12:41 Președintele Senatului spune că PNL Cluj rămâne una din cele mai puternice filiale datorită oamenilor care o formează, a respectului și încrederii dintre aceștia.
12:40 Competiția WTA250 își propune ca începând de la ediția de anul viitor să treacă dincolo de teren, prin colaborări și proiecte care să implice comunitatea locală.
12:07 LPF a anunțat datele și orele de disputare ale jocurilor din prima rundă a returului sezonului regulat.
11:53 Deputatul clujean afirmă că investițiile trebuie să meargă înainte, economia trebuie susținută, iar fiecare decizie bugetară trebuie să țină cont, înainte de toate, de efectele pe care le are asupra oamenilor.
11:43 Sute de medici de elită și specialiști din toate colțurile țării participă, la Cluj-Napoca, la cea de-a doua ediție a conferinței „Toamna Medicală Clujeană”, organizată de SCJU Cluj și Asociația HealthBridge
11:43 Pensionarii din România ar putea primi pensii mai mari în 2027, însă majorările ar depinde de situația economică și de banii pe care statul îi va avea la dispoziție.
11:35 Un accident feroviar grav s-a produs miercuri dimineață, 28 octombrie, în apropierea localității Urda, din regiunea Castilia-La Mancha, Spania.
11:20 Șoferii care circulă pe DN 1, la ieșirea din localitatea Feleacu spre Cluj-Napoca, trebuie să se aștepte la restricții de trafic miercuri, 28 octombrie 2026, până la ora 17:00.
11:11 Campioana României a fost învinsă în deplasare de Skyliners Frankfurt, scor 113-97, în cea de-a cincea etapă din EuroCup.
11:04 Circulația rutieră pe Autostrada A10, pe sensul Sebeș–Turda, va fi închisă începând de miercuri, 28 octombrie, de la ora 20:00, pe sectorul cuprins între Nodul Rutier Unirea și Nodul Rutier Turda.
11:03 Clujul se află printre județele din România cu cele mai multe proceduri de insolvență deschise, alături de București, Bihor, Ilfov și Timiș.
11:01 Floreștiul pregătește un proiect pentru o bibliotecă multimedia modernă, concepută ca un spațiu care să îmbine lectura, educația și tehnologia cu activități culturale și zone dedicate tinerilor antreprenori.
10:27 Cele două rivale din oraș au parte de un nou duel direct, de această dată în cea de-a doua competiție internă.
10:14 Lucrările de asfaltare din satul Pata, comuna Apahida, avansează, primele straturi de asfalt fiind deja așternute, a anunțat edilul Cristina Belce.