Instituţiile statului o lasă baltă. Nicio şansă să scăpăm de "lacul" de pe strada Mihali, când plouă

Instituţiile statului o lasă baltă. Nicio şansă să scăpăm de
Nu există nici o șansă să scăpați de bălțile uriașe ce se formează în pasajul de sub podul de pe strada Aurel Vlaicu din Mărăşti la fiecare ploaie mai puternică. Instituțiile statului dau vina unele pe altele, dar niciuna nu pare dispusă să remedieze situaţia.

Ploaia torenţială inundă, cu regularitate, pasajul de sub podul din Mărăşti. De fapt, şoferii ştiu deja: dacă plouă, trebuie să caute o altă rută, altfel motorul face o baie bună, iar instalaţia electrică riscă să clacheze.

Ultima dată, acum o săptămână, apa atingea sub pod chiar şi 30 de centimetri. Problema nu este nouă: de mulţi ani, practic de la inaugurarea podului, la fiecare ploaie mai puternică sistemul de canalizare se dovedeşte ineficient.

Sistemul de canalizare al oraşului se află în administrarea Companiei de Apă Someş. Contactaţi de Ziua de Cluj, reprezentanţii instituţiei susţin că nu cunosc problema şi instalaţia de canalizare îşi face treaba.

"Nu ştiu de ce s-a strâns apa aceea, sistemul de canalizare este în regulă, sistemul de preluare a apelor uzate funcţionează. La intersecţia dintre Teodor Mihali cu Dorobanţilor este o canalizare pentru apa pluvială şi încă una pentru cea menajeră, care se unesc într-un canal care este mai mult decât suficient pentru a strânge apele ce se strâng în zonă", a declarat Lucian Croitoru, purtătorul de cuvânt al companiei.

De vină pentru acumulările de apă ar fi rigolele de scurgere, aflate în administrarea Primăriei, susține acesta: "gurile de scurgere ale apei de ploaie se pot înfunda. Nici o canalizare nu este proiectată să preia cantităţi de apă torenţiale. Problema este când se înfundă grătarele de scurgere cu balast, fân şi alte materiale", mai precizează Croitoru.

Reprezentanții Primăriei susțin însă că lacul natural din Mărăşti ar ține, totuși, de Compania de Apă Someș. "Nu este o problemă care să țină de Primărie, este o problemă a sistemului de canalizare din zonă, care este suprasolicitat în cazul ploilor și nu poate să coopteze cantitatea mare de apă ce vine".

Niciuna dintre instituții nu a venit cu o soluție pentru rezolvarea problemei din zonă. Între timp, șoferii clujeni trebuie, la fiecare ploaie torențială, să încerce să ocolească zona. În urmă cu o săptămână, un clujean a rămas fără bara de protecție a mașinii în balta uriaşă formată sub podul din Mărăşti. Iată mai jos imaginile surprinse atunci de ZIUA de CLUJ.

Balastul blochează canalizarea

Reprezentanţii Companiei de Apă susţin că inundaţii din cauza acumulării de balast în rigole au fost întâlnite şi pe Calea Turzii, unde "la ultima ploaie torenţială, toate grămezile de balast, provenite cine ştie, de la lucrările la cabluri (n.r. Duct City) sau de la lucrările de reparaţii stradale sau mai ştiu eu de unde, au fost spălate de pe drum şi au ajuns în Piaţa Cipariu, unde au blocat gurile de scurgere", a menţionat Lucian Croitoru. Acesta a precizat că la ultima ploaie torenţială angajaţii companiei au fost solicitaţi şi pe strada Oaşului.

 

 

Comenteaza