Povestea lui Black Beauty, la "Clasicii repovestiţi" de la Cărtureşti
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Apr 2013, 11:01
- Eveniment
- Ascultă știrea

"Copiii vor afla povestea lui Black Beauty, care şi-a trăit liniştita toată viaţa la o fermă. Dar când soţia stăpânului cade la pat, viaţa lui Black Beauty se schimbă radical, iar lucrurile capătă o turnură dramatică. Strivită de o lume plina de ignoranţă şi cruzime, Beauty trebuie să facă tot ce se poate pentru a supravieţui, până când va reuşi să găsească drumul spre dragostea şi bunătatea pe care le cunoscuse cândva. Animatoarea atelierului este Rodica Tulbure, realizatoare de emisiuni pentru copii la Radio Cluj", au precizat reprezentanţii librăriei Cărtureşti.
Înscrierile la atelier costă 30 de lei şi includ un exemplar din cartea suport, apărută la editura Curtea Veche Publishing.
Manifestarea este integrată unui proiect care se desfăşoară timp de patru luni în şapte oraşe importante din ţară, Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara, "cu scopul de a face lectura atractivă pentru cei mici şi de a atrage atenţia asupra importanţei adaptării textelor la capacitatea lor de înţelegere".