Românii din Europa, despre viaţa sub AMENINŢAREA TERORISMULUI: Oamenii se tem de spaţii aglomerate şi nu mai merg la evenimente

Românii din Europa, despre viaţa sub AMENINŢAREA TERORISMULUI: Oamenii se tem de spaţii aglomerate şi nu mai merg la evenimente
O româncă stabilită în Germania mărturiseşte, după atacurile din ultimele zile, că germanii se tem să mai circule cu mijloace de transport în comun şi evită spaţiile aglomerate, în vreme ce la evenimentele publice participă tot mai puţină lume, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mihaela locuieşte într-un orăşel din Germania, la 50 de kilometri de Munchen, iar atacurile care s-au abătut asupra acestei ţări nu au fost, pentru ea, o surpriză, frica instalându-se după atentatele teroriste care au afectat alte state.

"După ce am văzut necazurile din Franţa şi Turcia mă gândeam cu spaimă că putem fi şi noi în situaţia lor. Oamenii evită acum, mai mult ca niciodată, să circule cu metroul şi cu alte mijloacele de transport în comun în care s-ar putea produce o astfel de tragedie. Totodată, o prietenă de origine germană îmi spunea că nu va participa în niciun caz la Oktoberfest. Sunt în asentimentul ei. Oamenii evită evenimentele de amploare, iar frica unui nou atac este iminentă", a spus Mihaela, care are 34 de ani.

Ea este de părere că la originea acestor atacuri nu stau musulmanii, "ci persoane care nu au nicio credinţă, niciun Dumnezeu" şi consideră că situaţia în Germania, inclusiv din punct de vedere economic, s-a înrăutăţit după primirea refugiaţilor.

"Germania nu mai este ţara care a fost după ce a primit valul de refugiaţi, iar condiţiile nu mai sunt aceleaşi. Înainte, în şcoli nu era mizerie, iar părinţii nu erau puşi în situaţia să cotizeze pentru renovări sau alte necesităţi. Serviciile în sănătate sunt tot mai puţin decontate, iar, de exemplu, când se strică un drum durează tot mai mult până se repară. Cu alte cuvinte, ne mişcăm mai greu, pentru că îi ducem în spate", a afirmat Mihaela.

De situaţia privind refugiaţii este acuzată şi cancelarul german Angela Merkel, unii cetăţeni fiind de părere că "trăieşte într-un palat, înconjurată de bodyguarzi şi nu vede ce este în stradă şi cât muncesc oamenii de rând", declară Mihaela.

Ea s-a stabilit în urmă cu câţiva ani în Germania, venind din Alba Iulia, şi nu doreşte să părăsească această ţară, chiar dacă trece printr-o perioadă foarte dificilă.

În Germania s-au comis în această perioadă mai multe atacuri. Lunea trecută, mai multe persoane care călătoreau cu trenul în centrul Germaniei au fost rănite după ce au fost atacate de un adolescent afgan cu un topor şi cu un cuţit. Vineri seara, în oraşul Munchen, 21 de persoane au fost rănite şi alte nouă au decedat după un atac armat comis de un tânăr de origine iraniană, iar duminică un solicitant de azil sirian în vârstă de 21 de ani a atacat trei persoane cu o sabie, omorând o femeie. În noaptea de duminică spre luni o persoană a decedat şi alte 11 au fost rănite după o explozie într-un restaurant din Ansbach.

Cel mai recent incident s-a petrecut marţi, când un medic a murit după ce a fost împuşcat de un pacient care apoi s-a sinucis.

Comenteaza