Cinci oraşe europene unde să îţi bei cafeaua
- Scris de Cluj Travel
- 12 Sep 2013, 21:57
- Life
- Ascultă știrea
Când călătoreşti, o doză de cafeină, atent preparată şi servită, este exact ce îţi trebuie înainte de a porni la explorat. Mai târziu, după câteva obiective turistice sau activităţi trecute în palmares, o cafea sorbită leneş într-o cafenea cu dichis te face să îţi spui că viaţa nu e chiar aşa de rea.
Deci, unde se beau cele mai bune cafele pe bătrânul continent? Publicaţiile de travel se contrazic în general pe această temă, de exemplu unele omiţând - scandalos! - Viena din recomandări, iar altele trecând cu vederea cafeaua italiană. Am pus până la urmă cap la cap mai multe topuri „de specialitate"şi am adăugat câte ceva din experienţele redactorilor cluj.travel şi iată ce a ieşit.
Viena. O grămadă de oraşe sunt mândre de tradiţia cafenelelor lor, dar numai Viena se poate lăuda că a introdus ştiinţa de a bea această licoare în Patrimoniul UNESCO. Încă din secolul al XVII-lea, oraşul se laudă cu cafenelele sale cu mese de marmură şi scaune Thonet. În medie, pe lista unei cafenele respectabile se găsesc peste 20 de feluri de cafea, aşa că studiaţi-o atent şi nu vă temeţi să cereţi ajutor chelnerilor, dispuşi oricând să vă ajute.
Roma. În Roma găseşti de băut o cafea aproape oriunde. Este de parcă tot oraşul şi-ar trage seva din cofeină. Cappuccino, macchiato, espresso, la fel ca pastele şi picturile renascentise, împânzesc oraşul. Şi la fel ca ele, sunt o formă de artă. Specialiştii în cafea, numiţi „barişti", sunt foarte atenţi cu alesul boabelor, al maşinilor de făcut cafea şi prezentarea cafelei.
Istanbul. Paradoxul acestui oraş este că, deşi cafeaua turcească a cucerit Europa mai eficient decât Imperiul Otoman, localnicii beau mai mult ceai decât cafea. Pentru a prepara o cafea turcească bogată şi aromată, cafegiii din capitala culturală a Turciei prăjesc şi apoi macină boabele până ajung o pulbere fină. Acesta este apoi fiartă în ibric, câteodată simultan cu zahărul. Produsul obţinut se toarnă în ceşti mici, fără să fie strecurat, aşa că trebuie aşteptat până când zaţul se aşează.
Lisabona. Capitala Potugaliei se laudă cu propriul brand de cafea. „Bica" portugheză rivalizează cu cafeaua turcească în intensitate, dar este ceva mai puţin aspră, spun cunoscătorii. Ca să savuraţi una dintre aceste cafele aromate, va trebui să intraţi într-o „pasteleria", unde se servesc întotdeauna şi celebrele produse de patiserie locale.
Paris. În Oraşul Luminilor este mai degrabă vorba despre cafenele decât despre cafea, deoarece cunoscătorii se plâng de boabele prea prăjite şi de maşinile de slabă calitate. Cafenelele, însă, sunt cele care nu te lasă să pleci din oraş fără să fi gustat un pic din aroma laissez-faire pariziană.